Expoziţie de ilustrate şi lansare de carte, la Casa de Cultură

0
379

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” găzduieşte astăzi, de la ora 15.00, în Salonul Medieval, deschiderea expoziţiei de ilustrate „Iubire pentru Domnul nostru Hristos – Dragoste pentru natură” şi lansarea cărţii „Cristal şi piatră”, autor fiind Maria Monica Popescu. Membră a Cenaclului literar „Orizonturi” din Timişoara între anii 1974-1979, a Cenaclurilor „Nicolae Labiş” şi „Eugen Constance” din Craiova, între anii 1986-1990, membră a Asociaţiei Scriitorilor Olteni din 2005 până în 2007, Maria Monica Popescu a publicat, până în prezent, mai multe volume, majoritatea de piese de teatru, chiar în versuri, pentru copii şi tineret: „Poveste cu Ţăndărică” (Ed. „Universitaria”, Craiova, 2011), „Şoricelul din poveste”, „Măru” (Ed. „Universitaria”, 2010), „Vinovatul” (Ed. „Sitech”, 2009), „Celelalte Anotimpuri”, „Alai de Primăvară” (Ed. „Autograf”, Craiova, 2008), „Noapte de Crăciun” (Ed. „MJM”, Craiova, 2008). De asemenea, este autoarea volumului de poveşti pentru copii „Pongo şi Pongolicii” (Ed. „Sitech”, Craiova, 2009) şi a celor de versuri „Ideal de viaţă” (Ed. „Universitaria”, 2010) şi „Doamne, Doamne” (Ed. „Contrafort”, Craiova, 2006).