Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj – campanie pentru respectarea legislaţiei în tratarea şi distribuţia apei

1
1220

În perioada 17.09- 20.09.2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a derulat acțiuni de control, dispuse la nivel național, sub coordonarea Inspecției Muncii, în cadrul Campaniei Naționale pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă și pentru verificarea modului în care sunt respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecția sănătății lucrătorilor, de către angajatorii care desfășoară activitatea în domeniile „Captarea, tratarea și distribuția apei”- CAEN 3600 și „Colectarea și epurarea apelor uzate”- CAEN 3700. Acţiunile au avut ca rezultat depistarea unui număr de cinci deficienţe, soldate cu aplicarea unor sancţiuni contravenţionale.

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj au efectuat 12 controale, în urma cărora au fost constatate cinci deficiențe și au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale.                                      

Principale obiective ale acțiunilor de control

ITM Dolj a aplicat planul naţional al campaniei: identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale, care reglementează Relaţiile de Muncă şi luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispozitiilor legale în materie ; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare; creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte cunoașterea riscurilor de accidentare și/ sau îmbolnăvire profesională, a pericolelor iminente ce pot apărea în activitatea desfășurată la locurile de muncă , precum și privitor la necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la Sănătatea și Securitatea în Muncă ; eliminarea situațiilor de pericol grav și iminent de accidentare prin sistarea activității/ oprirea din funcțiune a echipamentului de muncă.

Verificări stricte

Cu precizări în acest sens a venit Cătălin Mohora, inspector-şef al ITM Dolj: În ceea ce privește Relațiile de Muncă, s-a urmărit identificarea cazurilor de muncă nedeclarată și luarea măsurilor care să asigure respectarea de către angajatori și angajați a prevederilor legale. De asemenea, s-a verificat modul în care angajatorii respectă prevederile legale cu privire la timpul de muncă și timpul de odihnă, repausurile periodice, garantarea în plată a salariului minim brut pe țară, existența evidenței orelor de muncă prestate și acordarea drepturilor salariale. Din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, s-a pus accent pe verificarea măsurilor luate de angajatori pentru diminuarea riscurilor majore care pot conduce la evenimente cu consecințe grave, generate de echipamentele de protecție necorespunzătoare tehnologiilor folosite, utilizarea necorespunzătoare a agenților chimici periculoși, riscul de asfixiere în activitatea de curățare a bazinelor, decantoarelor, foselor prin lipsa dotării sau a neutilizării aparaturii de detecție a noxelor. Totodată, s-a verificat existența fișelor cu date de securitate ale substanțelor utilizate, dacă acestea cuprind condiții stricte pentru manipulare și depozitare, controlul expunerilor, măsurile de prim ajutor și de stingere a incendiilor, condiții obligatorii pentru angajatori”.

 

 

 

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.