Craiova nu mai ştie să câştige

0
1390

Inexistentă în prima repriză în fieful liderului, Craiova a smuls un punct cu “U” Cluj, pe fondul epuizării din partea secundă a celei mai bătrâne echipe din primul eşalon, şi cu mare şansă, la şutul deviat al lui Oshima. Oltenii ajuns la 4 meciuri la rând fără victorie şi se pregătesc acum să o spulbere pe “celebra” Slobozia, în “Vulcanul de pe Oblemenco”. Paradoxal, în sezonul cu cel mai mare buget şi cu investiţii masive în mercato, Craiova parcurge una dintre cele mai dificile perioade, atât ca joc, cât şi ca rezultate. În prima parte, deși este o echipă mult mai omogenă decât Clujul, contrar a ce a declarat Gâlcă înainte de meci, Craiova a arătat că o adunătură de jucători care nu au jucat ori s-au antrenat vreodată laolaltă. Gâlcă nu a nimerit din nou primul 11 și nici nu și-a mobilizat jucătorii, care au intrat în teren de parcă ar fi câștigat 3 campionate la rând și nu veneau după o serie rușinoasă.

Pe Cluj Arena, Craiova a jucat în 10, fiindcă vedeta ei, Mitriţă, a refuzat fotbalul, a irosit toate mingile, şi-a pierdut mereu adversarul direct şi fazele importante ale gazdelor au pornit de la indolenţa “Piticului” (nu numai bara lui Simion). Dacă în alte meciuri compensa lipsa de implicare defensivă cu reuşite în atac, de această dată Mitriţă a fost cel care şi-a tras în spate echipa, care oricum nu se află într-o perioadă fastă. Disperat de indolenţa “Piticului”, Gâlcă, principala dezamăgire a stagiunii, l-a mutat pe Mitriţă lângă Koljic, care a alergat şi pentru el, şi l-a trecut pe Paradela în stânga, dar nu a îndrăznit să-l schimbe, dovedind şi lipsă de personalitate, probabil avertizat şi de scandalul din prima rundă, când şi-a permis să înceapă cu Mitriţă pe bancă. Dar, la câte “schelete are în dulap” Gâlcă, “cazul Mitriţă” este ultimul pe lista lui. Pe lângă jocul şters şi rezultatele modeste, Gâlcă trebuie să explice de ce i-a solicitat pe “paradiţii din Caraibe”, care ori joacă prost, ori nu joacă deloc, cum este cazul lui Mora, dar şi pe alţi jucători care sunt departe de aşteptări. Gâlcă pricepe greu şi implicit acţionează tardiv. A înţeles totuşi să renunţe la Zajkov, dar pe Sierra tot l-a păstrat să mai scoată o gafă din joben.  Aşteptăm să vedem Craiova cu Cicâldău, Anzor, Lukic, cu Screciu la nivel maxim, cu Badelj titular (o eventuală eroare a croatului poate fi asumată, faţă de gafele dinozaurilor propuşi de Gâlcă) şi chiar Iago Lopez (deşi nu mai are nimeni încredere în viziunea la transferuri a lui Gâlcă), poate ei vor metamorfoza echipa şi nu va mai fi nevoie de inspiraţia antrenorului, fiindcă Gâlcă ne-a arătat că nu ne putem bizui pe ea. Şi mai aşteptăm ca Mitriţă să aibă mai des chef de fotbal și să scăpăm de Ivan, așa cum am scăpat de Markovic.

Universitatea Cluj – Universitatea Craiova 1-1 Au marcat: Thiam ’38 / Oshima ’68

Universitatea Cluj: Gertmonas – Boboc, Masoero, Cristea, Chipciu – Simion, Bic, Silaghi (Blănuţă ’80) – Nistor – Thiam (Codrea ’86), Berto (Raţă ’80).  Antrenor: Ovidiu Sabău.

Universitatea Craiova: L. Popescu 6 – Ndong 3 (Căpăţînă ’46) 4, Maldonado 5, Sierra 2 (Badelj ’46) 6, Bancu 6 – Screciu 5 (Houri ’83), Oshima 6 – Paradela 4 (Ivan ’61) 3, Baiaram 3 (Bană ’61) 4, Mitriţă 2 – Koljic 5. Antrenor: Constantin Gâlcă.

Arbitru: Andrei Florin Chivulete 5.