Instituţia Prefectului Dolj: Subprefectul Venera Popescu a demisionat

1
3678

Din motive în primul rând de natură etică, subprefectul de Dolj, Mariana Venera Popescu, şi-a depus demisia din funcţia deţinută. Gestul său se datorează faptului că fratele acesteia, în prezent parlamentar din partea Asociaţiei Macedonenilor din România (AMR), va candida pentru un nou mandat, la apropiatele alegeri parlamentare. Ceea ce o făcea, într-un fel, incompatibilă cu funcţia deţinută. Cu o activitate notabilă, dar discretă, cu nu puţine iniţiative lăudabile, o retorică de bun gust, Venera Popescu şi-a îndeplinit cu rigoare atribuţiile legale pe parcursul activităţii sale. Nu este deloc exclus ca după alegerile parlamentare să o revedem, din nou, în funcţia de subprefect, pentru care a probat vocaţie.

1 COMENTARIU

Comments are closed.