Finalul, VAR-ul şi schimbările l-au salvat pe “Il Luce”

0
649

Două victorii, golaveraj 6-1, început ideal de al doilea mandat pentru Lucescu senior la naţională. Dar nu totul a fost roz în aceste două meciuri, cel puţin al doilea, aproape că a anulat prima impresie a revenirii lui Il Luce. Când Mihăilă a trecut ca o nălucă prin fundaşii lituanieni şi a marcat în minutul 4 credeam că vom avea parte de continuarea fiestei din Kosovo. Doar că abia finalul avea să ne mai reamintească de debutul fabulos din deplasare, fiindcă până atunci balticii ne-au chinuit şi numai VAR-ul i-a ţinut pe tricolori în joc. Surprinzător, ţinând cont de experienţa sa, Lucescu s-a înşelat amarnic când a crezut că poate etala la câteva zile aceiaşi jucători de câmp. Mult lăudată pentru isprăvile de la Priştina, formula de bază a lui “Il Luce” a dezamăgit cu Lituania, iar avantajul luat în start de meci n-a rezistat nici până la pauză. Afectată şi de gazon, România a pierdut net duelurile cu viguroşii jucători din ţara în care baschetul e sportul-rege. Oaspeţii au îndrăznit, văzând că se poate, până când au făcut 2-1, dar VAR-ul i-a salvat pe Târnovanu şi Lucescu. Imediat, acelaşi VAR a semnalat un penalty acordat mai degrabă din respect pentru numele Hagi şi Lucescu, decât pentru faza în care a fost implicat Ianis. Dacă echipa de start a greşit-o, nea Mircea s-a scos cu schimbările, iar acestea i-au adus victoria. Meciul a fost deschis şi închis de două dintre extremele stânga ale Ştiinţei din ultimul deceniu, Mihăilă şi Mitriţă. Reuşita “Piticului”, pe un contraatac superb purtat cu Alibec, a fost aclamată de întreaga arenă, iar Mitriţă s-a oprit din sprint doar în braţele lui Lucescu, omul care l-a salvat de prigoana Iordănescului.

România – Lituania 3-1 Au marcat: Mihăilă 4, R. Marin 87, Mitriţă 90+2 / Kucys 34

România: Târnovanu – A. Raţiu, Drăguşin, A. Burcă, Bancu – M. Marin (Olaru 56), Stanciu, R. Marin – Man (I. Hagi 70), Drăguş (Alibec 88), Mihăilă (Al. Mitriţă 70). Selecţioner: Mircea Lucescu

Lituania: Gertmonas – Sirvys, Girdvainis, Lekiatas, Tutyskinas, Lasickas (Kazukolovas 90) – Matulevicius (Verbickas 65), Slivka, Vorobjovas (Antanavicius 75), Dolznikov (Kalinauskas 75) – Kucys (Paulauskas 65). Selecţioner: Edgaras Jankauskas

Arbitru: Rade Obrenovic (Slovenia).