Universitatea din Craiova, gazda a două conferinţe internaţionale

0
438

Universitatea din Craiova organizează, în perioada 4-6 septembrie 2024, două manifestări științifice importante pentru comunitatea academică: „International Conference on INnovations in Intelligent SysTems and Applications (INISTA)” și „The 10th Balkan Conference in Informatics (BCI’2024)”. 

Deschiderea oficială a celor două evenimente va avea loc miercuri, 04 septembrie 2024, în Aula “Mihai I al României”. Vor avea loc prezentări în plen, grupate pe secțiuni tematice, în care vor fi abordate subiecte de actualitate, precum inteligența artificială sau inovațiile în calculatoare și tehnologia informației. Manifestările științifice vor reuni aproximativ 100 de cercetători din universități de prestigiu din lume și oferă un cadru propice pentru schimbul de idei și prezentarea celor mai recente descoperiri din sfera tehnologiei. Autorii celor mai notabile lucrări vor fi invitați să își dezvolte studiile în vederea publicării acestora într-un volum colectiv coordonat de Editura Springer, dar și în reviste științifice cu factor de impact.  Cele două manifestări științifice sunt organizate de Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică, Facultatea de Științe și Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor.

Mai multe detalii despre program și participanți pot fi găsite aici:

https://dcti.ucv.ro/inista2024/

https://dcti.ucv.ro/bci2024/