Într-o singură zi, amenzi de peste 50.000 de lei, pe șoselele din Dolj

0
492

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au continuat acțiunile pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie. Cu această ocazie, au fost folosite aparatele radar, aparatele etilotest şi aparatele drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise. În cadrul activităţilor, polițiștii au aplicat 120 de sancţiuni contravenţionale, din care 59 pentru depăşirea vitezei legale, în valoare totală de peste 50.000 de lei.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 12 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule, conform legii. Totodată, au fost oprite din a circula pe drumurile publice trei  autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor trei autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. De asemenea, poliţiştii rutieri au constatat trei infracţiuni la regimul rutier. “În timpul activităţilor executate, un bărbat din comuna Bârca, în vârstă de 33 de ani,  a fost depistat, în localitate, în timp ce conducea un autoturism,  deși nu deținea permis și avea o concentrație de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor,  efectuate de poliţişti s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Mostrele biologice recoltate vor fi înaintate la IML, iar în funcție de rezultat, se vor dispune măsurile legale. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .