Război în Ucraina: Mişcarea lui Putin este clară pentru toată lumea

0
440

După atacul forţelor armate ale Ucrainei asupra regiunii Kursk, orice perspectivă a discuţiilor despre pace pare năruită. Deşi consilierul şef al lui Zelenski, Mihayl Podoliak, consideră că atacul din Kursk ar putea îmbunătăţi poziţia Kievului în eventuale negocieri. Luptele grele continuă, forţele ucrainene încercând extinderea zonei de control prin distrugerea podurilor peste Seim. În cursul nopţii, exploziile au răsunat în multe regiuni ale Ucrainei (Kiev, Sumi, Ternopil, Hmelniski, Pavlograd, Dnipropetrovsk). Premierul indian, Narendra Modi, care se va afla vineri la Kiev, este pregătit să transmită mesaje de la Vladimir Putin pentru Zelenski, relatează Bloomberg. Vizita la Kiev va fi limitată la câteva ore din motive de securitate, dar va fi o oportunitate de abordare a unei game largi de discuții. Înainte de Kiev, Modi se va afla la Varşovia, prima vizită aici a unui lider indian după patru decenii. Modi a vizitat Rusia pe 8 iulie şi s-a întâlnit cu Putin, la reşedinţa acestuia din Novo-Ogaryevo. În Donbas, Putin nu mai are obstacole: ruşii se află la 10 km de oraşul cheie Doneţk, considerat piatra de temelie a întregii linii de apărare, continuând să avanseze.