O mărturisire mai rară!

0
65

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean Pierre, a depus o mărturisire, mai rar întâlnită, în faţa jurnaliştilor. După ce ultimele săptămâni au fost, fără asemănare de încărcate, pentru tot personalul Casei Albe, vizibil emoţionată, intervievată de jurnalişti, la briefing-ul zilnic de presă, ea a spus: „Voi fi sinceră. A fost greu, foarte greu. Când faci această meserie, crezi în ceea ce faci, crezi în persoana pentru care lucrezi, acea persoană fiind Joe Biden(…). Acum au mai rămas câteva săptămâni grele, dar suntem mândri de ceea ce am putut realiza”. Miercuri seara, după discursul solemn al lui Joe Biden, în care a explicat americanilor motivul retragerii sale, acesta ar fi vizitat grădina de trandafiri a Casei Albe. A mulţumit, emoţionat, întregului personal. Renunţarea la o nouă candidatură este în opinia lui Karine Jean Pierre „un gest altruist, nu la îndemâna oricărui politician. Preşedintele nu este o raţă şchioapă”, cu referire la o expresie folosită în presa americană pentru a descrie un ales aflat la sfârşitul mandatului. Casa Albă nu a încercat să ascundă nici o problemă de sănătate a lui Joe Biden, înainte ca acesta să decidă retragerea candidaturii sale la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Cedarea, în cele din urmă, săptămânilor de presiune şi îngrijorare, cu privire la vârsta şi acuitatea mentală a lui Joe Biden este întoarsă pe toate feţele. În opinia democraţilor, preşedintele în mandat a pus interesele taberei sale şi ale SUA înaintea ego-ului său, resemnându-se să devină un preşedinte cu un singur mandat şi punând capăt astfel unei cariere politice de mai bine de o jumătate de secol. Retragerea sa revigorează o campanie electorală, ameninţată, după ce Joe Biden „un steag de convenienţă, sub care straturile conducătoare au reuşit să navigheze, a putut decide că se opreşte”. Imaginile cu Joe Biden, poticnindu-se sau părând pierdut, au fost difuzate cu regularitate pe Fox News, canalul conservator. În presa republicană, preşedintele democrat a fost descris, de la începutul mandatului, drept un bătrân senil, în mâinile anturajului său. Democraţii au răspuns, sistematic, cu neologismul „fake-uri ieftine”, videoclipuri false. Cu toate acestea discursul său solemn, adresat naţiunii, din Biroul Oval, a fost unul… înţelept şi ingenios construit, menit să-i convingă pe americani, indiferent de opţiunile lor. „A fost onoarea vieţii mele să fiu preşedinte, dar apărarea democraţiei care este în joc, cred că este mai importantă decât orice titlu(…). În ultimele zile mi-a devenit clar că trebuie să unesc partidul(…). Vicepreşedintele Kamala Harris în vârstă de 59 de ani are experienţă, este puternică şi competentă”. Elogiile pentru cariera politică a lui Joe Biden se vor estompa, pe măsura trecerii timpului. Momentan, laudele se revarsă în valuri şi tonul l-a dat Barack Obama, care a spus despre fostul său congener: „Joe Biden a fost unul dintre cei mai importanţi preşedinţi americani, un prieten drag şi partener pentru mine. Acum el ne-a reamintit, încă o dată, că este un patriot de cel mai înalt nivel”. La rândul său guvernatorul Californiei, democratul Gavin Newsom a spus: „Va rămâne în istorie drept unul dintre cei mai influenţi şi dezinteresaţi preşedinţi”. Care va fi moştenirea lui Joe Biden rămâne o problemă, cu interpretare variabilă. Pentru unii, adevărata moştenire este distrugerea Gazei. Pentru alţii, orice discuţie nu ocoleşte Ucraina. Vorbind în Congresul SUA, Benjamin Netanyahu a promis că va continua să arunce bombe asupra Palestinei, „până când va fi obţinută victoria finală”. Premierul israelian se va întâlni în privat cu Joe Biden şi Kamala Harris după ce ieri s-a deplasat la Mar-a-Lago pentru discuţii cu Donald Trump.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *