Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” Dolj, intervenţii la 140 de cazuri, în ultimele 72 de ore

0
398

În ultimele 72 de ore, echipajele de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, căutării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor medical calificat, au participat la un număr de 140 intervenții.

Din numărul total de intervenții, 111 au fost ale paramedicilor SMURD pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave. “De asemenea, 17 au fost la cele izbucnite la vegetație uscată, care au pus în pericol comunitatea, fiind stinse de pompierii doljeni și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, care au intervenit  prompt și eficient pentru localizare și lichidarea acestora. Pe timp de caniculă și temperaturi ridicate de peste 40 de grade, eforturile depuse de aceste echipe au fost remarcabile, reușind să gestioneze situațiile de urgență cu profesionalism și devotament. În urma incendiilor au ars peste 164 ha vegetație uscată, 1.000 kg paie, 1.000 kg lemn, 20 ha lucernă, pe raza localităților: Calafat, Secu, Segarcea, Orodel, Podari, Giubega, Leu, Bucovicior, Cioroiași, Dăbuleni, Cerăt, Ișalnița, Caraula, Bodăiești, Întorsura, Brabeți, Daneți. Două incendii au fost  produse din cauza unui scurtcircuit electric (cablu electric defect), în municipiul Craiova”, a precizat Tania Vîlceanu, purtător de cuvânt al ISU Dolj.

NU IGIENIZAȚI TERENURILE PRIN INCENDIERE!

ISU Dolj vine cu mai multe precizări, în ceea ce priveşte evitarea unor situaţii neplăcute. “Reamintim cetățenilor că arderea vegetației este interzisă, extrem de periculoasă și poate duce la tragedii. Iată câteva motive pentru a evita această practică: risc major de propagare rapidă a incendiilor – vântul și condițiile meteorologice pot transforma rapid un foc mic într-un incendiu de proporții; pericol pentru vieți omenești și bunuri – incendiile de vegetație pot ajunge în zone locuite, punând în pericol casele și viețile oamenilor; impact negativ asupra mediului – distrugerea habitatelor naturale și poluarea aerului sunt consecințe grave ale incendiilor de vegetație. Ce puteți face pentru a preveni incendiile de vegetație: nu folosiți focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt; fiți vigilenți și semnalați orice început de incendiu la numărul de urgență 112., Noi suntem aici pentru a vă proteja, dar avem nevoie de ajutorul și responsabilitatea fiecărui cetățean. Împreună protejăm mediul înconjurător și comunitățile noastre!”, se precizează în comunicatul ISU Dolj.

Alte situaţii de urgenţă

“Prezentăm şi alte situații de urgență la care au participat pompieri doljeni, pentru: asanarea și transportul unui proiectil găsit de cetățeni, în satul Schitu, șase intervenții pentru degajarea arborilor căzuți pe carosabil, în municipiul Craiova și în localitățile Băilești, Covei, Mihăița și Bucovăț, o intervenție pentru deblocarea accesului într-o locuință, în municipiul Craiova și două misiuni pentru transportarea unor persoane nedeplasabile, din locuință la echipajul SAJ Dolj. Menționăm că măsurătorile efectuate de către echipajul CBRN în comuna Calopăr, sat Bâzdâna continuă. Este în vigoare avertizarea meteorologică – COD GALBEN. Fenomene vizate: val de căldură persistent și disconfort termic ridic, interval de valabilitate: 21.07.2024 – 22.07.2024″, a mai spus Tania Vîlceanu.