“U” Craiova vs Maribor, în Conference League

0
855

Universitatea Craiova va întâlni vicecampioana Sloveniei, NK Maribor, în turul 2 preliminar din Conference League, pe 25 iulie, turul, în deplasare, iar returul pe 1 august, pe „Ion Oblemenco”. Maribor este învinsa dublei din turul 1 al Europa League, contra lui Botev Plovdiv. Slovenii au cedat cu 2-1 în Bulgaria, iar în retur a fost egal, scor 2-2. Maribor a deschis scorul, prin Jan Repas, din pasa lui Josip Ilicic, dar bulgarii, la care au evoluat în centrul apărării Antoine Conte, guinezul care a jucat la Craiova, şi Jonas Tamm, estonianul care a evoluat la FCSB, au replicat după pauză prin Nwachukwu şi Ujah. Etienne Beugre a făcut 2-2 în minutul 80, dar slovenii, deşi au asediat poarta oaspeţilor, n-au reuşit să trimită partida în prelungiri.

Antrenorul lui Maribor, Ante Simundza, a folosit formula: Jug – Širvys, Vidmar, Šoštarič Karič – Milec, J. Repas, Ž. Repas (63′ Beugre) – Bourlès (63′ Sikošek), Iličić, Barišić (56′ Božić), Jakupović (74′ Grlić).

La Maribor a jucat în cele două manşe şi Josip Ilicic, fostul star de la Atalanta. În vârstă de 36 de ani, Josip Ilicic a fost în lotul Sloveniei la Euro 2024, ratând una dintre loviturile de departajare în optimea cu Portugalia.

Antrenorul „Violeţilor” este fostul mare jucător al echipei, Ante Simundza, iar lotul este evaluat la 9,6 milioane de euro. Austriacul Arnel Jakupovic a fost golgheterul din sezonul trecut, cu 18 goluri, el fiind evaluat la 1 milion de euro. Veteranul algerioano-croat Soudani, fostul star al lui Dinamo Zagreb, face parte din lot, dar nu a jucat în returul cu Botev, după ce s-a accidentat în meciul tur.

NK Maribor este înfiinţată în 1960, fiind cea mai cunoscută echipă din Slovenia, alături de Olimpija Ljubljana. Are în palmares 15 titluri (record) şi 9 Cupe ale Sloveniei. A terminat campionatul trecut pe locul 2, la 12 puncte de campioana Celje. „Viole Maribor” este gruparea ultras care ocupă peluza sud a arenei „Ljudski”, un stadion de 12.000 de locuri. În 2022, Maribor a fost eliminată din play-off-ul Conference League de CFR Cluj (0-0, 0-1), iar anul trecut le-a eliminat, în aceeaşi competiţie, pe Birkirkara şi Differdange şi a fost întrecută de Fenerbahce Istanbul (0-3, 1-3).

La Maribor a evoluat timp de trei ani, între 2018 şi 2021, actualul jucător al Universităţii Craiova, Alexandru Creţu, care a fost campion cu echipa slovenă. De asemenea, un alt jucător care a evoluat atât la Craiova, cât şi la Maribor, a fost atacantul bosniac Nuşmir Fajic.