Organizatorii festivalului “IntenCity” au prezentat bilanţul celor trei zile de spectacole. Conform acestuia, s-a ieşit pe plus.
„Cu un buget total de 15.567.000 lei, proiectul cultural Festivalul “IntenCity” a oferit spectacole memorabile pe parcursul celor trei zile de desfășurare, în perioada 28-30 iunie 2024, pe cele două scene amenajate pe Stadionul “Ion Oblemenco” și la Sala Polivalentă din Craiova. Din bugetul total, suma de 9.180.000 lei reprezintă subvenția Primăriei Municipiului Craiova în sprijinul proiectului cultural, iar Opera Română Craiova, prin acțiunile de marketing și promovare, a atras suma de 6.387.000 lei. În cadrul veniturilor atrase, biletele și abonamentele vândute au generat 1.870.000 lei (sumă rămasă după plata obligațiilor către stat), sponsorizările au adus 4.259.000 lei, iar sectorul de food & beverage a contribuit cu 258.000 lei. La cea de-a treia ediție, veniturile atrase au constituit 41,03% din bugetul total al evenimentului, probabil cel mai mare procent de venituri atrase înregistrat de un proiect cultural al unei instituții publice din România. Ponderea veniturilor atrase în bugetul total al festivalului pentru primele două ediții a fost 10,62% (2022), respectiv 24,54% (2023), la ediția de anul acesta înregistrându-se o creștere de aproximativ patru ori comparativ cu ediția inaugurală. Această creștere este un indicator esențial în evaluarea succesului evenimentului, organizat de o instituție publică, și subliniază eforturile continue ale echipei organizatoare de a dezvolta unul dintre cele mai performante proiecte culturale din România. Referitor la modalitățile de acces în arealul festivalului, Opera Română Craiova a vândut abonamente și bilete de o zi în sumă de 1.870.000 lei (sumă rămasă după plata obligațiilor către stat). Pe lângă biletele achiziționate, conform obligațiilor asumate de organizator față de partenerii și sponsorii festivalului, au fost oferite bilete cu valoare 0, care au fost folosite de sponsorii și partenerii evenimentului, precum și de influenceri și instituțiile mass-media partenere, în cadrul campaniilor de promovare a festivalului, care au inclus concursuri cu premii, desfășurate pe canalele de comunicare ale acestora. De asemenea, numărul total de participanți a fost completat de acreditările obligatorii acordate instituțiilor și entităților implicate în buna desfășurare a festivalului și asigurarea siguranței participanților (organizator, forțele de ordine publică, salubritate, serviciul privat de pompieri, serviciul privat de ambulanță, serviciul privat de pază, scenotehnică, personal tehnic de mentenanță, echipele de activări ale sponsorilor și partenerilor, vendori, voluntari, acreditările acordate reprezentanților mass-media și fotografilor)“, se precizează în comunicatul Operei Române Craiova, organizatoarea festivalului.