În sezonul cald creşte riscul alterării alimentelor şi, implicit, al apariţiei toxiinfecţiilor alimentare şi, de aceea, este bine să fie respectate câteva măsuri simple, dar foarte eficiente. Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dolj recomandă cetăţenilor ca, în perioadele cu temperaturi ridicate, să acorde atenție modului în care păstrează sau prepară alimentele şi locurilor de unde acestea sunt cumpărate. De asemenea, au fost efectuate controale în teritoriu, pentru verificarea respectării legalităţii.
Astfel, consumatorilor li se recomandă: să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care sunt controlate sanitar-veterinar şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă; cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală se fie introduse în frigider, la temperatura între 0˚C-4˚C,să păstreze alimentele gătite în recipiente acoperite; produsele care au fost decongelate să nu se recongeleze pentru a fi consumate ulterior; să îndepărteze alimentele alterate, care sunt o sursă de contaminare, să spele bine fructele şi legumele înainte de a le consuma. Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguraţa Alimentelor Dolj se va asigura că agenţii economici vor respecta: evitarea expunerii pentru vânzare a produselor de origine animală în locuri sau spaţii care nu asigură temperaturi adecvate şi condiţii de igienă corespunzătoare; verificarea condiţiilor de manipulare, depozitare şi transport ale produselor de origine animală în toate unităţile în mod special, a produselor perisabile; confiscarea, denaturarea şi distrugerea produselor de origine animală alterate; interzicerea transportului produselor alimentare, în cazul neasigurării unor temperaturi adecvate pentru menţinerea lanţului frigorific; interzicerea comercializării şi punerii în consum a cărnurilor care nu au fost inspectate, ştampilate şi certificate sanitar veterinar.
Acţiuni de control în unităţi pe raza teritorială a judeţului Dolj
În perioada 01.06.2023 – 30.06.2024, inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj au efectuat acţiuni de supraveghere şi control în toate etapele de recepţie, manipulare, depozitare, prelucrare primară, preparare, procesare, desfacere, transport şi valorificare a produselor alimentare. Au fost controlate 947 obiective din domeniul sigurantei alimentelor, dintre care 17 abatoare și unitati de procesare, 37 de măcelarii/carmangerii, 151 unități de alimentație publică și baruri, 82 de supermarketuri și hipermarketuri, 28 patiserii și cofetării, 134 magazine alimentare, 12 stupine, 43 piețe angro, 16 brutării, 51 depozite de produse alimentare, 8 pescării, 45 centre de lapte, 47 producători individuali, 48 mijloace de transport, 16 fabrici conserve şi alte 212 unităţi supuse controlului. “În urma controalelor s-au constatat: neconformităţi privind respectarea regulilor de igienă (depozitare, substanţe dezinfectante, pereţi, paviment, spaţii, echipamente, contract DDD, ustensile, utilaje, autocontrol, manipulare, frigider, sursă apă caldă, grup sanitar, etc.), neconformităţi documentare (documente, trasabilitate), altele (înregistrare sanitară veterinară, neanunţarea începerii activităţii), nerespectare lant frigorific. Pentru neconformităţile constatate au fost aplicate 19 sancţiuni: 15 amenzi contraventionale în valoare de 193.200 de lei şi patru avertismente, opt decizii de încetare a activităţii. Au fost confiscate 96.1 kg produse alimentare. Consumatorii pot sesiza nereguli din domeniul siguranţei alimentelor apelând gratuit, din orice rețea, numărul de telefon TELVERDE DSVSA Dolj – 0351806832″, a precizat Costică Retea, director executiv – adjunct al DSVSA Dolj.