Premierul maghiar Viktor Orban, un rebel cu greu acceptat la Bruxelles, este singurul lider european aflat în relaţii privilegiate cu Donald Trump şi Vladimir Putin şi lângă aceştia, îl putem adăuga şi pe Xi Jinping. Asta nu mai trebuie demonstrat. Criticată unanim de întreg staff-ul actual al Comisiei Europene –Charles Michel (pe ultimii metri ai mandatului), Josep Borrell „pe picior de plecare” şi Ursula von der Leyen, care şi-au exprimat indignarea, vizita la Moscova, în vederea unei întâlniri cu Vladimir Putin, după cea avută la Kiev cu Volodimir Zelenski, este încă pusă sub lupă, pentru decriptarea genezei şi conţinutului său. Ea survine într-un moment în care Rishi Sunak a părăsit decorul, în Marea Britanie, iar Macron şi Scholz nu se simt deloc prea bine. E drept că rolul de emisar asumat de Viktor Orban depăşeşte cu mult statutul său european, aproape de paria, chiar dacă –întâmplător- ţara sa deţine momentan preşedinţia rotativă, de la 1 iulie, a Consiliului European. Pariul său este însă bazat pe revenirea la Casa Albă, a celui de al 45-lea preşedinte al SUA, Donald Trump, cu care păstrează excelente relaţii. Ce s-a discutat în rundele de dialog cu Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin, în afara declaraţiilor de circumstanţă făcute, nu se ştie şi posibilitatea de a fi fost un emisar al lui Donald Trump este în egală măsură hazardată. Fiindcă nu puţini analişti serioşi, cunoscând ambiguităţile lui Donald Trump, mai degrabă acreditează teza că în opinia magnatului american „criza ucrainiană este o problemă a europenilor”. La discuţiile de la Kremlin au mai participat asistenţii lui Vladimir Putin, Iuri Uşakov şi Vladimir Medinsky, precum şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Din partea maghiară a mai fost prezent şeful diplomaţiei de la Budapesta, Peter Szijarto. Într-un interviu, pentru publicaţia germană Die Weltwoche, Viktor Orban a spus că întâlnirea cu Vladimir Putin a fost stabilită în secret, aşteptându-se la reacţii negative din exterior, pentru că este „singurul lider occidental care poate vorbi la Kiev şi la Moscova”. Despre temele discutate s-a mai spus câte ceva, nu mult şi nici prea concret, dar potrivit declaraţiilor lui Orban, Vladimir Putin ar fi afirmat că „nu este prea optimist în privinţa şanselor de a se ajunge la o încetare a focului între părţi, înaintea unor adevărate discuţii de pace”. Între părţile beligerante, evident. Orban a făcut însă o afirmaţie cel puţin validă: „pacea nu poate fi creaţia birocraţilor” şi vizaţi, fără a fi nominalizaţi, au fost Josep Borrell, Charles Michel şi Ursula von der Leyen. Pacea nu va veni de la sine. Există şi părerea că vizita lui „Viktator” la Kiev se încadrează în jocul său dublu, care rimează cu sabotajul UE şi flirtul cu Rusia. De altfel, Michael Roth, preşedintele Comisiei de politică externă a Bundestagului a cerut ca Ungaria să fie lipsită de preşedinţia Consiliului UE. Se poate spune însă şi altceva, şi anume că vizita se încadrează într-un scenariu diplomatic, într-un raport normal cu o realitate dramatică. O „tentativă” de progres, în care prezumpţia de sinceritate se poate rezema pe ipocrizia care ne fereşte în continuare de escaladarea războiului. Liderii europeni s-au enervat în exces invocând faptul că Viktor Orban, un lider pro-Kremlin, a acţionat în nume propriu şi nu a avut niciun mandat din partea UE. Zelenski însuşi sugerase, în discuţia avută cu Orban, cum să obţină o pace dreaptă şi de durată. Ce s-ar mai putea spune? Nimic altceva decât că o încetare a focului nu ar asigura pacea de durată. Temperatura rămâne aşadar ridicată.
