Război în Ucraina: Viktor Orban, la Kiev!

0
468

„Avem nevoie de o pace dreaptă”. Acesta a fost apelul pe care preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, l-a adresat premierului ungar Viktor Orban, sosit ieri la Kiev, într-o vizită importantă, ocazionată şi de preluarea preşedinţiei rotative a UE. „Avem nevoie de o încetare imediată a focului pentru a accelera negocierile de pace”, a spus la rândul său Viktor Orban. Între timp, SUA a anunţat un nou pachet de ajutor pentru Kiev, în valoare de 2,3 miliarde euro pentru rachete şi arme. La sol, pe teatrele de operaţiuni trupele Moscovei continuă să avanseze în estul Ucrainei. Zelenski a cerut premierului ungar Viktor Orban ca sprijinul Europei pentru Ucraina, în special în domeniul apărării, să rămână la un nivel bun, după cum a explicat într-o conferinţă de presă. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peşkov, referindu-se la vizita premierului ungar la Kiev, a spus că Ungaria şi-a asumat preşedinţia rotativă a UE şi are responsabilităţi în contextul intereselor de la Bruxelles. Precondiţia pentru întâlnirea de ieri a fost ca problema drepturilor minorităţii maghiare să fie rezolvată în Ucraina, cât mai rapid şi în perspectiva – încă îndepărtată – a intrării Ucrainei în UE, după unda verde pentru începerea negocierilor dată de Bruxelles. Adjunctul administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Ihor Jovkva, a declarat la televiziune că Zelenski a ascultat propunerea lui Orban de încetare a focului, dar şi-a exprimat propria poziţie ca răspuns. Planul de pace al lui Zelenski, considerat ca o soluţie a păcii juste, încă de la începutul războiului prevede retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, judecarea oficialilor ruşi de o instanţă internaţională şi plata despăgubirilor de către Kremlin, toate respinse de Moscova. Acest plan nu a reuşit să câştige sprijinul ţărilor din sud, la summit-ul de pace din luna iunie, de la Burgenstock (Elveţia), unde Rusia n-a participat. Vladimir Putin a propus soluţia sa: Ucraina să cedeze 5 regiuni, parţial ocupate şi să renunţe la aderarea la NATO, propuneri respinse de Kiev şi Occident. Pe 27 iunie, Zelenski a declarat că Ucraina nu doreşte să prelungească conflictul din cauza pierderilor mari suferite pe câmpul de luptă de forţele sale armate. El a mai adăugat că partea ucraineană nu vrea ca acest conflict să continue ani de zile, iar un plan de reglementare trebuie prezentat până la următorul summit de pace. În Ucraina este în vigoare o lege ce interzice negocierile directe cu Rusia.