Le Monde, o tribună a macronismului, conchide clar, într-un articol intitulat „Hotărâtă de Emmanuel Macron, dizolvarea brutală a Adunării are ca rezultat cea a propriei majorităţi”, de fapt o părere a fostului premier Edouard Philippe, care cu 10 zile înainte îl criticase pe preşedintele Republicii. Dincolo de înfrângerea electorală severă, înregistrată de tabăra prezidenţială „Renaşterea”, întărită şi mai mult de participarea ridicată la vot (66,7%) macronismul în esenţa lui s-a dizolvat duminică. Aproape 7 din 10 alegători s-au prezentat la alegerile legislative anticipate, un record după 1986, pentru a valida o înfrângere „a la Berezina”, a lui Macron. Eşecul este răsunător. Mai rămâne o săptămână pentru a evita realizarea unei majorităţi absolute a Raliului Naţional, dar aliaţii actualului preşedinte Edouard Philippe (Horizons), Francois Bayrou (MoDem) şi chiar prim-ministrul său, Gabriel Attal, sunt resemnaţi. O coabitare cu RN-ul lui Jordan Bardella şi Marine Le Pen pare greu de evitat, dar nu imposibil. Presa franceză este îngrijorată şi efectuează o radiografie a mişcării eşuate de poker a lui Emmanuel Macron. Imaginea aleasă de cotidianul „Liberation” în editorialul său este cea „a Franţei aruncată sub autobuzul Raliului Naţional (33,15% din voturi) parcat acum în faţa porţii Matignon, în aşteptarea turului doi”. În mod clar, 12 milioane de francezi au votat pentru un partid de extremă-dreapta, considerat şi rasist şi anti-republican, după ce doar 3 milioane votaseră pentru acest partid, în 2017, când Macron a sosit la Elysee. O săptămână nebună de negocieri a început deja, înaintea turului doi. Franţa era un far politic în Europa, pilon moştenit din filozofia iluminismului. Înaintea turului unu al alegerilor legislative anticipate, într-o încercare electorală deloc discretă, preşedintele Republicii revenise asupra unei declaraţii anterioare neliniştitoare, legată de războiul din Ucraina: „nu m-aţi înţeles bine, fiţi liniştiţi, nu ne vom angaja pe pământ ucrainian, mâine”. La Macron zgomotul înlocuieşte sensul şi unul îl şterge pe celălalt. Fiindcă dezaprobarea profundă s-a datorat între altele şi abordării confuze a chestiunii războiului din Ucraina, Macron insinuând, prin reiterare, că dacă Rusia câştigă în Ucraina, Vladimir Putin cel rău va veni la Paris. Raliul Naţional şi-a declarat refuzul de a trimite trupe în Ucraina, poziţia lui Bardella fiind ambivalentă: sprijină Ucraina, dar nu doreşte război cu Rusia. În 2017, Macron pretindea că a neutralizat extrema-dreaptă, întruchipând tabăra „progresistă”, născută pe dărâmăturile partidului socialist şi a celui republican. Şapte ani mai târziu a dat undă verde marşului Raliului Naţional către putere. Renegat de francezi, din cauza modului său de guvernare şi a politicilor sale, şi-a pierdut controlul asupra partidului pe care îl „sistematizase”. Niciodată nu a fost atât de izolat şi atât de criticat. La 7 iulie a.c. Franţa nu joacă doar alternanţa la putere, cât riscă să se răstoarne. A atins un punct de cotitură. Sondajele nu exclud complet posibilitatea unei Adunări Naţionale, în care nicio forţă politică nu ar reuşi să deţină cele 289 mandate esenţiale, din cele 577, adică majoritatea absolută. O majoritate care să fie la înălţimea valorilor Republicii sau… Jordan Bardella? Asta e întrebarea. Aşadar, turul doi de duminica viitoare se anunţă a fi unul dintre cele mai decisive din întreaga istorie a Republicii a 5-a.
