Din cauza temperaturilor caniculare, CFR anunţă restricţii de viteză pe calea ferată , în perioada 19 – 21 iunie, pentru protejarea călătorilor şi a personalului. Măsura se aplică pe tronsoanele unde temperatura depăşeşte 50 de grade la nivelul şinei. Din zonele afectate face parte şi Oltenia.
“În perioada 19 – 21 iunie, din cauza temperaturilor ridicate anunțate în județele aflate sub incidența celor două avertizări de temperaturi caniculare Cod galben și Cod portocaliu, traficul feroviar pe segmentele de cale ferată unde temperatura la nivelul șinei ajunge și chiar depășește 50 de grade Celsius se va desfășura în condiții speciale, cu reducerea vitezei de circulație a trenurilor, în anumite intervale orare, acestă măsură fiind prevăzută de instrucțiile feroviare și are drept scop desfășurarea traficului feroviar în condiții de siguranţă”, precizează Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA. Reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h față de viteza normală reprezintă una dintre principalele măsuri aplicate de orice sistem feroviar, în vederea derulării traficului în condiţii de siguranţă. Zonele aflate sub avertizare de temperaturi extreme, pentru următoarele trei zile sunt: nordul Crișanei, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei și Dobrogea, aflate sub incidența Codului galben, respectiv Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum și în sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, aflate sub incidența Codului portocaliu. În intervalele orare în care temperatura în aer depășește deja 37 de grade, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare face permanent revizii suplimentare pe reţea, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în șină pe anumite intervale de stații depășeste 50 de grade se reduce viteza de circulaţie a trenurilor în medie cu 20-30 km/h față de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.