Burgenstock (Elveţia): Două zile de discuţii amare

0
449

Summit-ul pentru pace în Ucraina de la Burgenstock a dat verdictul: o declaraţie finală semnată de 84 de ţări, din cele 91 invitate şi 8 organizaţii internaţionale, şi deloc surprinzător niciuna din ţări membre BRICS printre semnatare. Nici Mexic, Indonezia sau Tailanda. „Pentru prima dată am vorbit la cel mai înalt nivel despre pacea în Ucraina”, a spus preşedinta Confederaţiei, Viola Amherd. Întrebarea „când şi cum poate fii invitată Rusia”, rămâne deschisă. Textul final cere implicarea tuturor părţilor în conflict pentru a pune capăt ostilităţilor. Există părerea că nu s-a făcut cel mai mic pas spre pace, dar s-au cheltuit 20 de milioane euro în zadar. Elveţia este criticată pentru atitudinea partizană pro-Zelenski, chiar de cei care sunt pro-Ucraina şi consideră invazia rusă scandaloasă. Zelenski a considerat summit-ul un mare succes: a mai primit promisiunea unor fonduri, în timp ce summit-ul pentru pace ar fi trebuit să găsească o soluţie pacifistă şi nu pentru înarmare. Nu se poate discuta despre pace doar cu Zelenski în jurul mesei. Sfârşitul războiului din Ucraina nu pare mai aproape sau mai departe după Burgenstock. Cu toate acestea Berna s-a zbătut să fie o gazdă impecabilă. Logistica a funcţionat, nu au existat incidente, şi au fost evitate conflictele deschise între delegaţii. Munca diplomatică a gazdelor a convins Kievul să înmoaie linia dură.