România debutează azi la Euro 2024, contra Ucrainei

0
442

Naţionala de fotbal a României debutează azi la Campionatul European din Germania, urmând să întâlnească, pe Allianz Arena din Munchen, selecţionata Ucrainei, de la ora 16.00, în grupa E. Meciul va fi arbitrat de suedezul Glenn Nyberg. România va avea superioritate în tribune, fiind anunţaţi peste 30.000 de fani tricolori la meci. Palmaresul all-time România – Ucraina este: 3 victorii pentru tricolori, 2 pentru ucraineni şi o remiză.

Dacă România s-a calificat după ce a câştigat grupa de calificare, neînvinsă, Ucraina a terminat grupa pe locul secund, după ce a fost sabotată în calificări de arbitrul spaniol Gil Manzano, în duelul cu Italia. Ucraina s-a calificat cu emoţii la Euro, după barajele cu Bosnia şi Islanda, fiind condusă de fiecare dată. Ucraina pare a avea atât atuul valorii, cât şi cel al formei şi al omogenităţii. Dovbyk şi Tsyganokov vin după un sezon istoric cu Girona, Yaremciuk şi-a recăpătat forma de la Benfica în tricoul Valenciei, linia defensivă este aceeaşi de ani de zile, unica schimbare fiind deja clasică, urcarea lui Zincenko de la Arsenal şi intrarea lui Mykolenko de la Everton în banda stângă (pentru meciul de azi Mykolenko e indisponibil), în timp ce Mudryk nu confirmă la Chelsea, dar la naţională a devenit deja un lider. Portarii sunt de cel mai înalt nivel, Lunin câştigând cu Real Madrid titlul în La Liga şi Champions League, iar Trubin apără la Benfica. Al treilea portar, Buschchan, are origini româneşti.

Edi Iordănescu, care a împlinit 46 de ani cu o zi înainte de meci, a declarat: „Avem multă bucurie și multă emoție, e un moment pe care îl merităm, pe care ni l-am creat. Vrem ca românii să se regăsească în echipa națională și vom arăta cea mai bună versiune a noastră. Nu trebuie să ne speriem. Ucraina are un avantaj: experiența. E la al patrulea turneu final la rând, a fost în sferturi data trecută și asta îi dă încredere. Are jucători care evoluează la un nivel foarte bun și sunt obișnuiți să joace în meciurile cu miză. Sunt jucători care se bat pentru trofee și au experiență la nivel european. Vă garantez că ne-am pregătit pentru orice scenariu! Am lipsit 8 ani și încercăm să ne facem din nou simțită prezența, vrem să fim un exemplu pentru tineri”.

Cel mai probabil, primul 11 va fi: Niţă – Raţiu, Drăguşin, Racoviţan, Bancu – M. Marin, R. Marin, Stanciu – Mihăilă, Drăguş, Man.

Selecţionerul Ucrainei, Serghei Rebrov (50 de ani), fost atacant la Tottenham, după ce făcuse un duet teribil la Dinamo Kiev cu Andrei Shevcenko, a declarat: “Lumea spunea că România nu este o echipă foarte puternică, dar au jucat foarte bine în calificări. Stanciu este un jucător foarte bun, îmi place foarte mult de el. Dar toată echipa este foarte bună, au jucători tineri care pot decide meciul cu ceea ce fac pe teren, sunt disciplinați. Nu sunt echipe slabe la EURO, am văzut meciuri diferite ale României. Este echipa care înțelege ce pot să joace, sunt disciplinați, au jucători rapizi. Am văzut atacanții, au experiență, am văzut individual ce fac”.

Primul 11 al Ucrainei ar putea fi: Lunin – Konoplya, Zabarniy, Matvyenko, Zinchenko – Stepanenko, Shaparenko – Tsygankov, Sudakov, Mudryk – Dovbyk.