Gâlcă a apelat la mulţi juniori pentru primele antrenamente

0
637

Universitatea Craiova s-a reunit luni, după două săptămâni de vacanţă, şi, după ce a efectuat vizita medicală la Policlinica pentru Sportivi din Bănie, a început seria antrenamentelor sub comanda lui Costel Gâlcă. Oltenii se vor pregăti la cantonamentul „Ilie Balaci” din Lunca Jiului până pe 16 iunie, pentru ca între 17 iunie şi 1 iulie să efectueze un stagiu de pregătire în Austria,  la Neustift Im Stubaital.  În stagiul din Austria, Universitatea Craiova va disputa câteva meciuri amicale, un adversar fiind deja stabilit, vicecampioana Poloniei, Slask Wroclaw, pe 26 iunie.

Costel Gâlcă are parte de un lot restrâns la primele antrenamente, iar compartimentul cel mai afectat este cel defensiv. Practic, din lotul obişnuit primei echipe, numai Ştefan Vlădoiu este prezent la antrenamente în prima parte a pregătirii. Antrenorul Ştiinţei a apelat la mai mulţi jucători de la echipa a doua a clubului pentru a-şi putea desfăşura şedinţele de pregătire. Portarul Matei Goga, fundaşii Denis Benga, Bogdan Buşe şi Florin Gaşpăr, mijlocaşii Robert Lăpădătescu şi Robert Petculescu şi atacanţii Mihai Ninaci şi David Barbu s-au alăturat primei echipe pentru următoarea perioadă, unii dintre ei urmând să facă parte şi din delegaţia deplasată în stagiul din Austria.

Nicuşor Bancu este cu lotul României la Euro, la fel şi Anzor Mekvabişvili, cu cel al Georgiei, în timp ce Juraj Badelj, Gjoko Zajkov, Basilio Ndong, Denil Maldonado şi Pyry Soiri au fost la echipele naţionale şi vor avea parte de o vacanţă prelungită, urmând a reveni la echipa de club la plecarea în Ausria.

Universitatea Craiova s-a despărţit în vara aceasta de Alexandru Mateiu, care a ajuns la Petrolul, şi de Raul Silva. Unica achiziţie s-a făcut pe un post acoperit, cel de portar. 

 Lotul pe care-l are la dispoziţie Costel Gâlcă în această perioadă:

 Portari: L. Popescu, S. Lung jr., Lazar, Goga.

Fundaşi: Vlădoiu, Benga, Gaşpăr, Buşe.

Mijlocaşi: Screciu, Căpăţână, Baiaram, Creţu, Houri, Danciu, Lăpădătescu, Petculescu.

Atacanţi: Mitriţă, Ivan, Markovic, Bană, Koljic, Ninaci, D. Barbu.