Casa Albă a trimis încă un portavion în Golful Persic şi cere Iranului dovezi că nu lucrează la arma atomică

0
390

Casa Albă a afirmat, luni, că Iranul trebuie să ia „măsuri concrete” pentru a-şi convinge interlocutorii că nu are intenţia de a dezvolta o armă nucleară, pentru că „nimeni din comunitatea internaţională nu crede” declaraţiile responsabililor iranieni. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei americane, Jay Carney, a afirmat că ţara sa „ştie foarte bine ce trebuie să facă Iranul pentru a-şi îndeplini obligaţiile internaţionale şi să asigure comunitatea internaţională cu privire la faptul că nu caută să se doteze cu arme nucleare. Acesta este miezul problemei”. Carney a salutat, totuşi, reluarea prevăzută pentru această săptămână, la Istanbul, a contactelor între Iran şi grupul 5+1 (Statele Unite, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania), apreciind că este „important ca această întâlnire să se desfăşoare”. Occidentul suspectează Iranul că intenţionează, prin programul său de îmbogăţire a uraniului, să se doteze cu arma atomică, fapt negat de Teheran, care asigură că urmăreşte doar scopuri civile. O dovadă a lipsei de încredere în spusele oficialilor iranieni este şi faptul că Statele Unite au trimis încă un portavion în zona Golfului Persic, pentru a menţine presiunile asupra lui Ahmadinejad, înainte de demararea negocierilor pe tema programului nuclear iranian, anunţă Forţele navale americane, citate de AFP. „În prezent, există două portavioane americane în această zonă”, dar nici unul nu se află în interiorul Golfului Persic, a declarat purtătorul de cuvânt al Forţelor Navale, John Fage. Portavionul USS Abraham-Lincoln şi grupul său de escortă se află în nordul Mării Oman, în timp ce nava USS Enterprise este în Golful Aden. Cele două portavioane, însoţite de distrugătoare, crucişătoare şi, probabil, submarine de atac, au, în total, 80 de avioane şi elicoptere. Prezenţa celor două portavioane în zona Golfului Persic sugerează tensiunile maxime pe tema programului nuclear iranian. Comandorul Amy Derrick-Frost a declarat că este pentru a patra oară în ultimul deceniu când SUA operează două portavioane în aceeaşi regiune.