Begu şi Bogdan, în turul 3 la Roland Garros

0
410

România are două tenismene în turul 3 la Roland Garros, deşi Simona Halep nu a primit wild-card, iar Sorana Cârstea a fost eliminată în runda inaugurală. În schimb, Irina Begu, locul 127 WTA, a ajuns în turul 3 pe zgura de la Paris, trecând de favorita 27, cehoaica Linda Noskova, scor 6-4, 6-2, într-o oră şi 15 minute. În runda următoare, românca o va întâlni pe reprezentanta gazdelor, Varvara Gracheva (88 WTA), pe care o conduce cu 1-0 la “directe”, după un succes acum 4 ani, la Ostrava, pe suprafaţă rapidă.

Ana Bogdan, locul 64 WTA, s-a calificat şi ea în turul trei la Roland-Garros,după ce a învins-o în turul doi pe rusoaica Anastasia Pavlyucenkova, cap de serie 20, scor 6-4, 6-4, într-o oră şi 38 de minute. În turul următor, Ana Bogdan o va întâlni pe favorita 15, Elina Svitolina, pe care a învins-o recent, tot pe zgură, la Billie Jean King Cup, scor 6-4, 4-6, 6-3.

Şi sportiva de origine română, Bianca Andreescu, a ajuns în turul 3 la Paris, după ce a dispus de rusoaica Anna Kalinskaya şi va juca în turul următor cu italianca Jasmine Paolini.