Premii la Olimpiada Naţională de Informatică Aplicată

0
400
În perioada 11-14 mai 2024 a avut loc, la București,  faza finală a Olimpiadei Naţionale de Informatică Aplicată – ACADNET, județul nostru fiind reprezentat de 10 elevi, care s-au întors cu premii.
Elevii doljeni au obținut trei mențiuni ale Ministerului Educației și trei medalii de bronz, premianţii fiind următorii: CISMARU THEODOR-ALEXE, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național ”Frații Buzești” Craiova, a obținut MENȚIUNE ȘI MEDALIE DE ARGINT, prof. Vițelaru Sofia; CĂPĂȚÎNĂ MATEI FLORIAN, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național „Nicolae Titulescu” Craiova, a obținut MENȚIUNE ȘI MEDALIE DE BRONZ, prof. Georgescu Andreea; SOARE MIHAI-ALEXANDRU, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Carol I” Craiova a obținut MENȚIUNE ȘI MEDALIE DE BRONZ, prof. Băleanu Camelia. “Felicitări elevilor participanți și profesorilor coordonatori! Felicitări și mulțumiri doamnei profesor Alina Cîlțan care a însoțit lotul olimpic doljean!”, a transmis prof. Mihaela Papa, inspector de Informatică în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.