Refăcut după accidentare, Screciu speră să prindă Euro

0
431

Unul dintre jucătorii de bază ai naţionalei României în campania de calificare pentru Euro 2024, mijlocaşul Universităţii Craiova, Vladimir Screciu (24 de ani), este refăcut aproape total după accidentarea suferită şi speră să fie în lotul pentru turneul final din Germania. Vladimir Screciu s-a accidentat în ultima etapă a sezonului regulat şi a mers în Finlanda pentru a se recupera, iar acum se pregăteşte pentru a reveni pe teren. Dacă nu va evolua în ultima partidă din play-off, Universitatea Craiova – Sepsi, programată sâmbătă, Screciu va evolua cu siguranţă în meciul de baraj pentru Conference League, dacă echipa din Bănie va termina pe locul 3 şi va disputa acest play-off pentru accederea în cupele europene.

Vladimir Screciu i-a dăruit o pereche de ghete unuia dintre copiii care i-au vizitat pe alb-albaştri la antrenamentul de azi, fiind „ziua porţilor deschise” la Universitatea Craiova, iar jucătorii şi Costel Gâlcă le-au stat la dispoziţie celor prezenţi pentru fotografii şi autografe.

„N-am primit niciodată ghete de la fotbalişti când eram mic, deşi îmi doream foarte mult, aşa că m-am pus în locul copiilor şi le-am dat ghete şi sper să fie fericiţi. Eu zic că şi eu o să fiu fericit în perioada următoare. Sunt pe drumul cel bun, totul e conform planului, cred că o să fiu pe teren, dacă nu sâmbătă, cu Sepsi, atunci la meciul de baraj, dacă o să fie acest baraj. RMN-ul meu a ieşit foarte bine, cel mai bine din decembrie până acum, mă bucur, dar trebuie făcut totul cu cap, să nu mai forţez, aşa cum am mai făcut. O iau pas cu pas şi când voi fi sută la sută voi reveni, mă veţi revedea pe teren. Rămâne de văzut dacă voi fi în lot pentru Euro. Fiecare jucător are un aport la echipa naţională, că voi fi eu sau altcineva, sperăm să facem un turneu final foarte bun. Anul trecut am suferit foarte tare că nu am fost în cupele europene, acum doi ani cu Beer Sheva a fost frumos, dar ne-a rănit foarte mult să pierdem calificarea la penalty-uri. După cum am văzut eu colegii, este un obiectiv foarte important să ne calificăm în grupele cupelor europene. Important ce facem noi, să câştigăm cu Sepsi, fiindcă degeaba face CFR un pas greşit, dacă şi noi facem un pas greşit. M-am bucurat că am egalat la Constanţa, ne dă un boost de încredere şi aşteptăm suporterii în număr cât mai mare pentru a ajunge în Europa” a declarat Vladimir Screciu.