Cadouri de la ISU Dolj pentru copii şi bătrâni

0
473

Salvatori de vieţi, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj, înţeleg să fie alături de cei cărora viaţa le-a fost potrivnică şi în alte moduri decât cel al intervenţiei în situaţii de urgenţă. Astfel, ieri dimineaţă, cadrele ISU Dolj s-au prezentat la Centrul pentru copii cu handicap sever „Vis de Copil” şi Centrul de bătrâni “Sf. Dumitru” din oraşul Filiaşi, încărcaţi cu daruri atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari, prin gestul lor reuşind să aducă o un strop fericire şi un zâmbet de bucurie printre cei care trăiesc în aceste instituţii. Din contribuţiile cadrelor unităţii, s-au strâns aproximativ 3.000 de lei, bani din care s-au achiziţionat aparate electrocasnice, veselă, fructe şi cozonaci. “Toate aceste daruri sunt menite să le facă Sărbătorile Pascale mai frumoase atât copiilor, cât şi celor mai în vârstă. Noi avem o strânsă colaborare cu reprezentanţii celor două instituţii şi totdeauna încercăm să le oferim obiecte de care au într-adevăr nevoie”, ne-a declarat mr. Florin Cocoşilă, ofiţerul de presă al ISU Dolj.