Dezbatere pentru sănătate, la Universitatea de Medicină şi Farmacie din craiova

0
137

Coaliția “Votez pentru Sănătate”, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Craiova, a organizat , la sediul instituţiei de învăţământ superior amintită,  o dezbatere publică cu autorități locale, regionale și centrale și un stand de informare pentru studenți și publicul larg, ca parte a campaniei de mobilizare publică “Votez pentru Sănătate”, prin care societatea civilă solicită o alocare de 9% din PIB pentru Sănătatea Nouă.

 Împreună cu reprezentanți ai autorităților locale și regionale din Craiova și din județul Dolj, cu reprezentanți ai pacienților și medicilor, reprezentanții Coaliției au discutat despre mecanismul de alocări bugetare pentru acoperirea serviciilor de sănătate la nivel local, soluții alternative de finanțare, infrastructura în sănătate, provocările cu care se confruntă pacienții, rolul medicinii primare, inclusiv la nivel local și provocările personalului din spitalele din Craiova și alte localități, precum și despre implicarea farmaciștilor mai ales pentru programe de educație și prevenție. “Indiferent că vorbim despre pacienții din București, Craiova sau din alte localități din România, că sunt din mediul urban sau rural, toți pacienții români au nevoie să simtă că au parte de îngrijiri la standarde europene. Tocmai din acest considerent, este important să înțelegem care sunt, în mod real, nevoile pacienților, medicilor, reprezentanților spitalelor, farmaciștilor și să găsim soluții împreună cu autoritățile locale, pentru o Sănătate Nouă pentru pacienți”, a declarat Rozalina Lăpădatu, Președinte Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA), reprezentant al Coaliției Votez pentru Sănătate. „Această inițiativă este esențială pentru a fi siguri că următorii 4 ani, care vor fi dificili din punct de vedere bugetar, nu vor afecta și mai mult pacienții români. Milităm pentru găsirea unor soluții și mai ales pentru acces la inovație medicală, la tratamente de ultimă generație, salvatoare de vieți, pentru toți pacienții români”, a declarat Dan Zaharescu, Director Executiv Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente, organizație membră a Coaliției Votez pentru Sănătate.

 

La eveniment au participat și:

  • Prof. univ. dr. Dan-Ionuț Gheonea, Rector Universitatea de Medicină  Craiova
  • Ileana Șerban Toma, Subprefect Dolj
  • Mihail-Adrian Neațu-Breciugă, Vicepreședinte Consiliul Județean Dolj
  • Mihaela-Luci Ștefan, Director General Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dolj
  • Adrian Popa, Președinte Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate
  • Laura Cristina Gafton, Director General al Direcției Generale Operaționale din cadrul Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate
  • Conf. univ. dr. Ion Udriştoiu, Președinte al Comisiei de psihiatrie din cadrul Ministerului Sănătății
  • Farm. Ion Nicușor Duțu, Președinte Colegiul Farmaciștilor Dolj

 În cadrul campaniei, în data de 25 aprilie a fost organizat un stand de informare în incinta Universității de Medicină și Farmacie Craiova, pentru ca studenții și publicul larg să poată vota pentru SĂNĂTATEA NOUĂ. Cei care au ajuns la stand au aflat informații despre demersul Coaliției și au putut vedea ce ar însemna o Sănătate Europeană printr-o experiență VR (realitate virtuală). Evenimentul de la Craiova este cel de-al patrulea dintr-o caravană de 9 dezbateri la nivel regional și local, prin care Coaliția Votez pentru Sănătate își propune să afle ce înseamnă Sănătatea Nouă pentru populație și decidenți. Astfel, în cadrul caravanei, vor fi organizate dezbateri și standuri informative pentru publicul larg în orașe ca București, Iași, Buzău, Craiova, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Timișoara, etc.