La Liga: Laporta nu exclude acţiune în justiţie şi solicitarea rejucării El Clasico

0
221

Preşedintele clubului catalan, Juan Laporta, a rupt tăcerea, luni după-amiază, pentru a ataca dur VAR-ul, de la partida Real Madrid – FC Barcelona. El va cere comitetului tehnic al arbitrilor şi federaţiei spaniole de fotbal toate imaginile şi înregistrările audio la golul lui Lamine Yamal (min. 28), neacordat, şi dacă se confirmă că a fost valabil nu exclude o acţiune în justiţie şi chiar solicitarea rejucării El Clasico. Laporta care nu a fost niciodată un mare apărător al tehnologiei, pentru că atenuează spontaneitatea fotbalului, a cerut –din moment ce este folosită- să fie pentru a îndrepta erorile. Nu există Clasico fără controverse. Comitetul tehnic al arbitrilor, din dorinţa de transparenţă, a publicat discuţiile dintre arbitru şi VAR, şi se aude clar că „nu avem nicio dovadă că balonul depăşeşte linia porţii”. Motiv pentru care CTA a opinat că Soto Grado a desfăşurat un arbitraj bun în pofida controverselor. Într-o altă ordine de idei Laporta şi Deco îi vor cere lui Xavi să-şi continue activitatea, promindu-i sprijinul lor.