S-au stabilit semifinalistele Conference League

0
125

Echipa lui Răzvan Lucescu, PAOK Salonic, n-a reuşit calificarea în semifinalele Conference League, pierzând ambele manşe din sferturi cu FC Bruges. Fostul jucător al Barcelonei, Ferran Jutgla, a reuşit o dublă pe “Toumba”. Fiorentina este aproape de a doua finală Conference League consecutivă, reuşind desprinderea în prelungiri cu Plzen, deşi a jucat în superioritate numerică din minutul 60. Aston Villa s-a calificat la lovituri de departajare, eroul trupei lui Unai Emery fiind portarul argentinian Dibu Martinez, care a apărat două execuţii ale gazdelor. După primul şut, campionul mondial a fost eliminat, primind al doilea galben pentru gesturi ostentative la adresa fanilor gazdă, dar arbitrul polonez al meciului a anulat decizia, permiţându-i să rămână în poartă. Dramatism a fost şi la Istanbul, unde a fost nevoie tot de lovituri de departajare pentru a se decide semifinalista.

Rezultatele din returul sferturilor Conference League:

Fiorentina – Viktoria Plzen 2-0, după prelungiri. Au marcat: Nico Gonzalez 92, Biraghi 108. În tur: 0-0.
Lille – Aston Villa 2-1, după prelungiri; 3-4, la loviturile de departajare. Au marcat: Yazici 15, Andre 67 / Cash 87. La penalty-uri au marcat:  David, Angel Gomes, Cabella  / Tielemans, Watkins, Cash şi Douglas Luiz şi au ratat Bentaleb şi Andre de la gazde şi Leon Bailey de la oaspeţi.  În tur: 1-2.
Fenerbahce Istanbul – Olympiakos Pireu 1-0, după prelungiri; 2-3, la loviturile de departajare. A marcat: Irfan Kahveci 11. La penalty-uri au marcat: Batshuayi, Djiku / El Kaabi, Andre Horta, Masouras şi au ratat Tadic, Cengiz Under şi Bonucci de la gazde şi El-Arabi şi Rodinei de la oaspeţi. În tur: 2-3.
PAOK Salonic – FC Bruges 0-2 A marcat: Ferran Jutgla 33, 45. În tur: 0-1.

Semifinale: FC Bruges – Fiorentina, Olympiakos Pireu – Aston Villa.

Semifinalele se vor juca pe 2 şi 9 mai, iar finala este pe 29 mai, la Atena, pe AEK Arena.