Bundesliga: Bayer Leverkusen, sezon rar în fotbalul european

0
311

Bayer Leverkusen se îndreaptă în premieră spre primul său titlu în Bundesliga, unde cu excepţia unui cataclism, cu 13 puncte avans faţă de Bayern Munchen, face o cursă aproape solitară. Ziariştii sportivi nu numai din Germania privesc cu uimire „fenomenul Leverkusen”, fiindcă niciodată în 61 de ani de istorie a Bundesligii un club n-a încheiat campionatul câştigat, fără înfrângere. Dincolo de asta, nimeni nu ar fi pariat pe Leverkusen la câştigarea titlului. Cu o Cupă a Germaniei (1993) şi o Cupă UEFA (1988) colecţia de trofee a clubului este săracă. Şi după partida de aseară din semifinalele Cupei Germaniei, cu Fortuna Dusseldorf (locul 3 în D2), câştigată fără emoţii (4-0) putem vorbi chiar de un posibil event. În sferturile de finală Europa League (11 şi 18 aprilie) Leverkusen o va întâlni pe West Ham. Aşadar, până acum, în 35 de partide doar 4 egaluri şi zero înfrângeri. Şi asta la o echipă care în urmă cu un an şi jumătate se temea de retrogradare. În octombrie 2022 a fost instalat ca antrenor Xabi Alonso fost jucător al celor de la Liverpool şi Bayern Munchen (2014-2017) şi apoi antrenor la echipele de tineret şi rezerve de la Real Madrid, respectiv Real Sociedad. Xabi Alonso este un adevărat… „mister”. La Leverkusen a construit un sistem de joc care îngemănează posesia obsesivă preluată de la Pep Guardiola, pe care l-a avut antrenor, şi rock-n-roll-ul, asimilat de la Jurgen Klopp. Leverkusen s-a schimbat total faţă de sezoanele precedente. A atins o medie de 63% posesie pe meci în Bundesliga, atu pentru a încasa puţine goluri (19 în 27) şi a marcat sistematic, în medie 2,84 goluri (în toate competiţiile). Clubul din Renania de Nord-Westfalia are cel mai bun atac din cele 5 mari campionate. Dincolo de corecţiile tehnico-tactice cea mai mare schimbare a fost insuflarea încrederii jucătorilor. Cel mai bun exemplu, portarul Lukas Hradecky (34 ani) unul dintre cei mai buni din Bundesliga. Toată lumea respectă sarcinile duble, disciplina tactică este ireproşabilă. Chiar în absenţa nigerianului Victor Boniface (23 ani) adus pentru 20 mil. euro de la Union Saint Gilloise, după două rupturi de ligamente încrucişate (2019-2022) reaccidentat în decembrie anul trecut echipa s-a descurcat. Dar n-a fost ocolită nici de noroc: la Leipzig în ianuarie (2-3), în Cupa Germaniei cu Stuttgart (3-2), în optimile de finală ale Europa League, cu Qarabag (1-2 în min. 90, 3-2 scor final) sau sâmbăta trecută împotriva celor de la Hoffenheim (2-1). Optimismul este la cote bune: săptămâna trecută Xabi Alonso a pus capăt zvonurilor care îl trimiteau la Bayern Munchen sau Liverpool. Cel puţin un an va mai rămâne la actuala echipă, unde impresionează literalmente.