Bani pentru IMM-urile din Oltenia

0
223

 Întreprinderile Mici şi Mijlocii (IMM-uri) din Oltenia pot accesa bani pentru investiții prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia. Bugetul total se ridică la aproape 80 de milioane euro. Doritorii au la dispoziție o lună pentru depunerea cererilor de finanțare.

Alexandru Stănescu, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest  (ADRSV) Oltenia, a anunțat că s-a dat startul depunerii de proiecte pentru apelul “Investiții în microîntreprinderile și IMM-urile din Oltenia”, cu un buget total alocat de 79.968.823 euro, din Programul Regional SV Oltenia. Acesta a precizat : „se pot obține granturi de până la 1.500.000 euro pe proiect! Contribuția maximă a programului pentru componenta de ajutor de stat regional: 75% pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici; 70% pentru întreprinderi mijlocii, iar pentru componenta de ajutor de minimis: 100%, în limita echivalentului în lei a 200.000 euro. Beneficiarii eligibili sunt microîntreprinderile – care implementează investiția în mediul urban, inclusiv din satele aparținătoare localităților urbane, respectiv întreprinderile mici și mijlocii – indiferent dacă implementează investiția în mediul urban sau rural”.