Gruparea de Jandarmi Mobilă “Fraţii Buzeşti” Craiova, acţiuni preventive în şcoli

0
321
Săptămână aceasta, efectivele din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Fraţii Buzeşti” Craiova au continuat seria acţiunilor preventive în şcolile din zona de responsabilitate, fiind prezente în cinci unităţi de învăţământ.
Aceste activităţi sunt menite să informeze elevii, să dezvolte spiritul civic, dar şi să prevină actele de natură antisocială în şcoli şi în proximitatea acestora. Jandarmii au dezbătut teme de interes pentru elevi , precum siguranţa în şcoli, și  fenomenul bullying sau consumul de alcool şi a substanţelor interzise. De asemenea, elevilor le-au fost prezentate diferen ţele dintre contravenţii și
sancţiuni, regimul răspunderii penale, dar şi aspecte privitoare la faptele de tulburare a liniştii şi ordinii publice. Totodată, elevilor li s-au oferit recomandări privitoare la comportamentele dezirabile în mediul şcolar, atât în relaţiile cu colegii, cât şi cu profesorii sau cu personalul şcolii. Jandarmii au fost dotaţi cu echipamentul şi tehnica din dotare, astfel că elevii  le-au studiat îndeaproape şi au adresat întrebări acolo unde au simţit nevoia. Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova va continua seria acţiunilor preventive în şcolile din zona de responsabilitate pe tot parcursul anului şcolar.