Război în Ucraina: Zelenski e aşteptat astăzi la Paris pentru semnarea unui acord bilateral de securitate

0
342

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi omologul său ucrainian Volodimir Zelenski vor semna astăzi la Elysee un acord de securitate între cele două ţări, a anunţat preşedinţia franceză, ieri 15 februarie a.c.. „Acest acord urmează angajamentele care au fost luate în formatul G7, în marja summit-ului NATO de la Vilnius în iulie anul trecut”, a reamintit Elysee. Liderii NATO nu au stabilit un calendar pentru aderarea Ucrainei la Alianţa Atlantică, dar ţările G7 s-au angajat să ofere un sprijin militar „pe termen lung” pentru a o ajuta să combată ofensiva rusă, dar şi pentru a descuraja Moscova de la orice atacuri viitoare. Marea Britanie a încheiat deja un astfel de acord în timpul unei vizite a premierului Rishi Sunak pe 12 ianuarie a.c.. Preşedinţia ucrainiană a anunţat că Zelenski va călători la Berlin şi de acolo la Paris. Kievul continuă negocierile cu o serie de alte state, din Italia până în SUA. Aceste angajamente de securitate pot avea legătură cu furnizarea de echipamente militare moderne, interoperabile cu cele ale NATO, pregătirea militarilor ucrainieni, consolidarea industriei de apărare ucrainiană. Kremlinul consideră că astfel de garanţii subminează securitatea Rusiei. Situaţia pe teatrele de operaţiuni este dificilă pentru ucrainieni cărora le lipsesc efectivele de militari, dar şi muniţia necesară în timp ce un nou ajutor american este blocat. Este a treia vizită a preşedintelui ucrainian la Paris de la începutul războiului.