Premierul Marcel Ciolacu – vizită în Italia

0
403

Aflat în Italia, premierul Marcel Ciolacu a fost primit de omologul său, Giorgia Meloni, cu onorurile cuvenite, pentru a participa la a treia şedinţă comună a guvernelor României şi Italiei, organizată după 13 ani de la precedentul summit interguvernamental. În plenul celor două delegaţii oficiale era prevăzută ceremonia de semnare a unor documente bilaterale sectoriale. Cu această ocazie, urma să fie semnată declaraţia actualizată a parteneriatului strategic consolidat, care stabileşte priorităţile de cooperare pentru perioada următoare în baza convergenţei de interese între cele două ţări, precum şi mai multe documente de cooperare economică bilaterală sectorială, în domenii precum antreprenoriatul şi IMM-urile, turismul şi protecţia civilă. Tot astăzi, la Roma va avea loc un forum româno-italian la care participă Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Luminiţa Odobescu, ministrul de Externe, Ştefan Radu Oprea, ministrul Economiei, Anteprenoriatului şi Turismului. Conform guvernului, în plan economic, Italia este de mai mulţi ani un solid partener comercial al României, cu o pondere în schimburile comerciale totale ale ţării noastre de 9,5%. Agenda zilei a mai prevăzut tot pentru astăzi, la Vatican, o primire a premierului Marcel Ciolacu de către Sanctitatea Sa Papa Francisc, prilej de a exprima recunoştinţa pentru sprijinul acordat comunităţii române din Italia şi Europa.