Universitatea Craiova se consideră cea mai dezavantajată în lupta pentru play-off

0
287

După ce oficialii de la Sepsi OSK, în special Attila Hadnagy, directorul sportiv al echipei covăsnene, au înfierat arbitrajul lui Istvan Kovacs de la meciul cu Universitatea Craiova, încheiat cu victoria oltenilor, scor 3-1, clubul din Bănie a răspuns printr-un comunicat oficial.

Oltenii adus aminte şi erori comise împotriva lor la meciul respectiv, dar şi în alte partide din acest campionat, însă de care nu s-au cramponat şi îşi menţin încrederea în sistemul VAR şi consideră că abia la finalul campionatului ar trebui să se tragă linie în privinţa arbitrajelor, existând un echilibru în privinţa erorilor pro şi contra fiecărei echipe. În acelaşi timp, gruparea condusă de Mihai Rotaru se consideră „echipa cea mai dezavantajată” de arbitraje, comparativ cu rivalele la play-off, nu numai în acest campionat, ci şi de la implementarea sistemului cu play-off şi play-out. În acelaşi timp însă, Universitatea Craiova  

 Comunicatul Universităţii Craiova:

 „Având în vedere nenumăratele luări de poziție ale d-lui Hadnagy, oficial al Sepsi OSK, clubul Universitatea Craiova face următoarele precizări: Deși, în opinia noastră, Universitatea Craiova este echipa cea mai dezavantajată de deciziile brigăzilor de arbitri comparativ cu echipele ce luptă pentru play off atât în acest campionat, cât și în toate edițiile ce au curs de la momentul la care acest sistem a fost implementat, am încercat, întotdeauna, să păstrăm un discurs civilizat, obiectiv. Am înțeles că greșeala este umană și că, pe parcursul unui întreg campionat, erorile de arbitraj apar în favoarea sau în defavoarea fiecărei echipe, cu anumite excepții, pe care le cunoaștem cu toții din istoricul ultimelor 5-6 ediții de campionat.

În opinia noastră, „verdictele” d-lui Hadnagy (preluate drept adevăruri absolute de unii reprezentanți ai presei sportive din România) sunt eronate în mai multe privințe. Menționăm aici doar două dintre „plângerile“ oficialului covăsnean: pretinsul penalty neacordat la Păun și cartonașul galben obligatoriu la Silva. Distinsul domn ignoră faptul că, foarte devreme în meci, fundașul central al echipei reprezentate de dânsul, Ninaj, având deja un cartonaș galben, îl lovește cu cotul, din săritură, pe jucătorul echipei noastre, Markovic, acțiune neobservată de brigada de arbitri și, evident, nesancționată cu un al doilea cartonaș galben.

Tot ca o opinie, noi credem cu tărie că ar fi trebuit să primim un penalty la faultul asupra lui Mitriță din meciul cu Farul, iar penalty-ul acordat FCSB-ului în ultimul meci direct este cel puțin discutabil. Cu toate acestea, clubul nostru nu a monopolizat discursul public cu “verdicte” care să aibă pretenția de adevăr absolut.

Considerăm că existența sistemului VAR este un foarte mare pas înainte pentru a avea o competiție în care câștigătorul nu este cunoscut de la începutul campionatului, iar toate celelalte echipe aleargă pe culoare „moarte”. Evident că pot apărea greșeli chiar și cu acest sistem, dar existența acestuia ne da măcar speranța că participăm la o competiție sportivă în care cea mai bună și mai constantă echipă va și câștiga la sfârșit.

Acestea fiind spuse, ne reiterăm poziția constantă pe care am avut-o de-a lungul ultimilor 11 ani, aceea de a nu „judeca” evoluția brigăzilor de arbitri în favoarea sau defavoarea unei echipe la finalul fiecărui meci, considerând că este mai corect să avem această analiză la finalul unei întregi ediții de campionat”.