Acţiuni preventive în Bariera Vâlcii

0
372

De vineri şi până ieri, poliţiştii de proximitate ai Secţiei 4 Craiova au fost prezenţi zilnic în cartierul Bariera Vâlcii, pentru discuţii cu cetăţenii din zonă, în scopul pregătirii antiinfracţionale a acestora. Astfel, cetăţenii au fost informaţi cu privire la cele mai uzuale moduri de operare folosite de cei care comit furturi sau înşelăciuni, fiind prezentate măsuri de protecţie necesare protejării locuinţelor şi bunurilor pe care le deţin. În plus, poliţiştii de proximitate i-au instruit pe cetăţeni cu privire la respectarea normelor de etică şi convieţuire socială în scopul prevenirii faptelor antisociale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică. “Cu această ocazie au fost distribuite pliante cu sfaturi preventive, urmărindu-se conştientizarea cetăţenilor cu privire la riscurile la care se expun în cazul neadoptării unui comportament preventiv. Cetăţenii au fost receptivi la recomandările poliţiştilor, motiv pentru care acţiunile de acest gen vor continua”, a precizat agent principal Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.