Euro (handbal M): Islanda a calificat… Germania pentru semifinale

0
161

Partida decisivă pentru Austria, cu o comportare peste aşteptări, în compania Islandei (24-26), a fost salvatoare pentru… Germania. La o victorie a austriecilor, care acumulau 6 p, devansau Germania (5 p) aflată pe locul 2 în grupa preliminară 1, care a pierdut în faţa Croaţiei (24-30). Într-o situaţie similară s-a aflat echipa Ungariei, dar aceasta în faţa Franţei (32-35) avea şanse minime. Dacă Germania nu s-a putut ajuta singură, pierzând în faţa Croaţiei, a fost ajutată indirect de Islanda. Echipa Franţei, în care Nicola Karabatic şi Samir Bellahcene au fost lăsaţi să se odihnească în tribune, dar cu Luka Karabatic, Ludovic Fabregas, Hugo Descat, Yanis Lenne, Nedim Ramili şi Nika Mem în teren, s-a arătat o pretendentă îndreptăţită la titlu. În semifinale, programate vineri: Franţa – Suedia şi Danemarca – Germania. Pentru locul 5 se întâlnesc Ungaria şi Slovenia.