Persoane care se sustrăgeau executării unor pedepse cu închisoarea sau arestării preventive, depistate de poliţiştii doljeni

0
212

În perioada 15-21 ianuarie a.c., polițiștii doljeni au desfășurat acțiuni pentru depistarea persoanelor față de care au fost dispuse măsuri preventive privative de libertate sau de executare a pedepsei închisorii. În cadrul activităților desfășurate au fost depistate cinci persoane pentru care au fost emise mandate de executare a pedepsei închisorii şi două pentru care au fost emise mandate de arestare preventivă.

Astfel, la data de 15 ianuarie, polițiști din cadrul Secției nr.15 Poliție Rurală Filiaşi au depistat un bărbat de 38 de ani, din comuna Argetoaia, față de care instanța de judecată a dispus executarea unei pedepse privative de libertate pe o perioadă de trei ani și şase luni pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor. În cursul zilei de 18 ianuarie, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au depistat un bărbat din municipiul Craiova, condamnat la pedeapsa închisorii de doi ani și 10 de zile pentru comiterea infracțiunii de deţinere de droguri de mare risc. Și polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Craiova au depistat vineri, 19 ianuarie, un tânăr de 31 de ani, din municipiul Craiova, față de care instanța de judecată a dispus executarea unei pedepse privative de libertate pe o perioadă de un an și opt luni pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Persoanele în cauză au fost escortate și încarcerate în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova.