Măsuri asiguratorii de peste 1,2 miliarde de lei, aplicate, în 2023, de poliţiştii români, pentru combaterea criminalităţii economice

0
233

Peste 1,2 miliarde de lei este valoarea măsurilor asigurătorii aplicate și a prejudiciilor recuperate de către polițiștii de investigare a criminalității economice, în urma acțiunilor desfășurate în cursul anului 2023. Față de 657 de persoane au fost dispuse măsuri preventive, 89 dintre acestea fiind arestate preventiv.

Poliția Română, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, a continuat, în cursul anului 2023, acțiunile pentru prevenirea și combaterea infracţiunilor de natură economico-financiară şi a celorlalte fapte de încălcare a legii care afectează climatul economic din România şi drepturile fundamentale ale cetăţenilor.

Obiectivul principal al structurilor de investigare a criminalităţii economice îl reprezintă asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri, prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice, precum şi prin protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În anul 2023, criminalitatea economico-financiară a continuat să se manifeste ca un fenomen deosebit de complex prin valoarea materială a prejudiciilor cauzate societăţii în ansamblul său, cât şi prin implicaţiile avute în toate domeniile economice şi sociale, afectând în mod grav bugetul general consolidat, patrimoniul public şi privat, sănătatea şi securitatea consumatorilor, precum şi competitivitatea şi concurenţialitatea mediului de afaceri.

Anul trecut, 11.461 de persoane au fost cercetate pentru infracțiuni de natură economico – financiară, iar față de 657 de persoane au fost dispuse măsuri preventive (377 cercetate sub control judiciar, 89 arestate preventiv, 164 reținute și 26 arestate la domiciliu și una sub control judiciar pe cauțiune).

Valoarea măsurilor asigurătorii aplicate și a prejudiciilor recuperate de către polițiștii de investigare a criminalității economice, în anul 2023, este de 1.247.163.484 de lei.

Au fost soluționate 1.619 dosare penale cu propuneri de trimitere în judecată. Au fost emise de către unitățile de parchet 1.169 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, iar valoarea prejudiciului asigurat la emiterea rechizitoriului/acordului de recunoaștere este de 265.109.650 de lei.

În 2023, au fost aplicate 8.396 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 27.453.400 de lei, fiind efectuate 3.807 percheziții domiciliare, pentru administrarea probatoriului în dosare penale și destructurarea grupărilor infracționale.

Combaterea contrabandei cu țigarete

Contrabanda cu produse din tutun reprezintă principala activitate infracţională prezentă la frontierele României, de aceea activitățile desfășurate de Poliția Română pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun au fost abordate prioritar, fiind dispuse măsuri specifice cu caracter permanent adaptate specificului fiecărei unități administrative teritoriale, în cooperare cu celelalte unități și instituții cu atribuții în domeniu.

Astfel, în cursul anului 2023, au fost înregistrate la nivelul Poliției Române 421 de dosare penale, în care sunt cercetate 676 de persoane.

Ca urmare a activităților efectuate, au fost descoperite 43.318.831 de țigarete și 37.698,73 kilograme de tutun, fiind aplicate 1.317 sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.898.011 lei.

Protejarea drepturilor de proprietate intelectuală

În cursul anului 2023, în domeniul proprietății intelectuale, au fost înregistrate, la nivelul Poliției Române, 1.304 dosare penale, fiind cercetate 780 de persoane privind săvârșirea a 1.482 de infracțiuni.

Valoarea bunurilor indisponibilizate în acest domeniu în vederea aplicării măsurilor legale este de 55.663.505 lei, cele mai mari valori înregistrate fiind în cazul produselor textile, și anume 41.223.590 de lei și produselor cosmetice, în valoare de 2.641.190 de lei.