Vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, a declarat miercuri, invitată fiind la postul de televiziune ABC, că îi este „al naibii de frică” de faptul că fostul preşedinte Donald Trump ar putea reveni în noiembrie la Casa Albă şi a cerut oamenilor să „lupte” împotriva acestei perspective. „Sunt speriată şi de aceea călătoresc prin ţară(…). Ar trebui să le fie frică la toţi, dar nu trebuie să fugim de ceea ce ne sperie, trebuie să luptăm împotriva lui”, a spus colistiera, în vârstă de 59 de ani, a actualului preşedinte. Ca un ecou al fostei prime-doamne, Michelle Obama, care la rândul său se arătase „îngrozită” de un al doilea mandat al lui Donald Trump. În cadrul aceleiaşi emisiuni TV, Kamala Harris şi-a dezlănţuit atacurile împotriva favoritului copleşitor în cursa pentru nominalizarea republicană. Donald Trump a triumfat în Iowa, unde a câştigat în 98 de districte din 99, dar nimic nu e jucat. Urmează New Hampshire, în săptămâna următoare şi potrivit sondajelor fosta ambasadoare la ONU, Nikki Haley se află doar la câteva procente în urma lui Donald Trump. Un sondaj CNN, de dată recentă, arăta că fostul preşedinte este creditat cu 39% intenţii de vot, iar Nikki Haley cu 32%. Dacă ar crea surpriza, aceasta din urmă, şi-ar dubla eforturile, în Nevada, la începutul lunii februarie. Problema e simplă: geniul lui Donald Trump a intuit criza politică şi socială prin care trece ţara. America lui Donald Trump este Anglia Brexitului, Franţa „vestelor galbene”, Italia… lui Giorgia Meloni, înaintea ultimelor alegeri. Multe oraşe victime ale dezindustrializării, efectul automatizării şi globalizării, o clasă de mijloc tot mai slăbită şi o „clasă muncitoare” care nu poate spera că fiii şi fiicele ei vor trăi mai bine. O ţară în care imigranţii sunt tot mai numeroşi şi unde homosexualii se doresc privilegiaţi. O Americă divizată este zguduită de ipoteza veridică a realegerii lui Donald Trump. Acuzat în vreo 4 dosare penale, lovit din toate părţile, cu o presă americană deloc imparţială şi o presă europeană ostilă, Donald Trump probează o rezistenţă de granit, dacă nu excepţională. Discursurile sale sunt la obiect, făcându-se înţeles şi credibil. Nici măcar procedurile invocate în vreo două state (Colorado şi Maine) de a-l declara neeligibil, din cauza responsabilităţii lui în asaltul din 6 ianuarie 2021, asupra Capitoliului, nu l-au îndoit, deocamdată. Un fost secretar adjunct al Apărării, pe mandatul lui Barack Obama, Jim Townsend, cunoscător al diplomaţiei americane, cercetător la Centrul pentru o nouă securitate americană, opina recent că o revenire a lui Donald Trump, la Casa Albă, după alegerile din 5 noiembrie a.c. ar scufunda lumea în incertitudini şi imprevizibilitate. Discutabilă teză. Astfel de opinii, selectate cu grijă, nu lipsesc în presa europeană. Numai că deocamdată între favoritul familiei republicane Donald Trump şi alegătorii săi se află cei 9 judecători ai Curţii Supreme. Şi nimeni nu poate prezice, în acest moment soarta pe care judecătorii o rezervă fostului preşedinte. Descalificarea acestuia nu ar face posibilă consolidarea democraţiei americane şi ar întări discursul anti-sistem al susţinătorilor săi frenetici. Să nu omitem că, în noiembrie 2020, Donald Trump a avut o înfrângere „mai mult decât onorabilă” cu 74 mil. voturi în favoarea sa, mai multe decât atunci când fusese ales. Să nu trecem peste faptul că îi apasă pe umeri 3 sau 4 rechizitorii şi valsul confruntărilor judiciare va puncta etapele competiţiei electorale. Vom avea o telenovelă garantată de primăvară. Familiarizat cu procesele Donald Trump va apuiza procedurile de apel. În premieră poate, judecătorii vor juca un rol cardinal în aceste alegeri. Justiţia va decide, aşadar, asupra politicului, ceea ce ridică o întrebare fundamentală: într-o democraţie veritabilă este la latitudinea judecătorilor sau alegătorilor să decidă? Statul de drept sau votul popular? Scena unei bătălii de principiu, pe un punct cheie al funcţionării democraţiei, este pregătită.
