Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin compartimentul Mediatecă și American Corner, propune în perioada 15-31 ianuarie, expoziția de cărți și materiale multimedia intitulată „Martin Luther King’s Legacy”.
Expoziția este realizată pentru a marca Ziua Martin Luther King Jr., care anul acesta se sărbătorește începând de luni, 15 ianuarie, atât în Statele Unite cât și la nivel internațional. Evenimentele culturale organizate cu acest prilej onorează realizările lui Martin Luther King, Jr., un pastor baptist care a susținut marșuri lipsite de violență cu scopul încetării segregării rasiale. Cel mai cunoscut marș este cel din anul 1963, desfășurat la Washington, atunci când Martin Luther King, Jr. a rostit celebrul discurs „I have a dream” în fața a 200.000 de susținători ai drepturilor civile ale afro-americanilor.
Considerat cel mai influent dintre liderii activiști afro-americani pentru drepturile civile din anii 1960, acesta a jucat un rol esențial în adoptarea Actului privind drepturile civile din 1964 (care a interzis discriminarea în spațiile publice, accesarea facilităților și locurilor de muncă) și a Legii privind drepturile de vot din 1965. King a fost premiat cu Premiul Nobel pentru Pace în anul 1964, devenind cel mai tânăr laureat la această categorie. A fost asasinat pe 4 aprilie 1968.
Din expoziție fac parte titluri precum:
- Civil Rights Marches, de Linda și Charles George
- The Day Martin Luther King, Jr., Was Shot. A Photo History of the Civil Rights Movement, de Jim Haskins
- The Assassination of Martin Luther King Jr., de R. Conrad Stein
- I Have a Dream, ediție ilustrată, cuvânt înainte de Coretta Scott King
- Historic Speeches of African Americans, de Warren J. Halliburton
- Words that Shook the World. 100 Years of Unforgettable Speeches and Events, Richard Greene.