Amenzi de peste 140.000 de lei, aplicate de poliţiştii doljeni, de Anul Nou

0
259

În perioada 30 decembrie 2023 – 02 ianuarie 2024, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au organizat şi executat 63 de acţiuni, pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică. Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în cuantum de peste 140.000 de lei.

Peste 350 de polițiști au acţionat, zilnic, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente antisociale, precum şi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, aceştia intervenind la peste 345 de solicitări ale cetăţenilor, 314 dintre acestea fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. ” În această perioadă,  au fost sesizate 109 fapte de natură penală, 31 fiind constatate din oficiu. Astfel, au fost înregistrate 38 de infracţiuni contra persoanei, 11 infracţiuni rutiere, 32 de infracţiuni contra patrimoniului, 17 privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor şi materialelor explozive şi 11 infracţiuni de altă natură. Totodată, în cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat şi 330 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 140.000 de lei. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, au fost reținute 23 de permise de conducere, dintre acestea trei  fiind pentru depăşirea limitei legale de viteză, opt pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, cinci pentru conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, iar şapte pentru alte abateri. De asemenea, au fost retrase şi 14 certificate de înmatriculare. Polițiștii doljeni acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității şi, totodată, sunt pregătiți să intervină atunci când situaţia o impune”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj  .