Final de an cu împliniri şi bucurii, la Palatul Copiilor din Craiova

0
538

Sărbătorile de Iarnă sunt în plină desfăşurare, iar Palatul Copiilor din Craiova ştie să le onoreze. Copiii  nu contenesc în a- și arăta măiestria și abilitățile, participând la concursuri și activități, obținând premii, legând prietenii, reprezentând cu cinste atât instituția, cât și comunitatea.

Spicuind din lista celor mai recente realizări, putem menționa premiile întâi, al doilea și mențiune, obținute la Concursul Național de Karting școlar de către elevii: Petrovici Robert Valentin, Petrovici Andrei Cătălin și Crăciun Alexandru Daniel, sub coordonarea profesorului Dinișor Sorin, premiați în cadrul Galei campionilor, ediția 2023, desfășurată la Băile Herculane, ori clasarea Bryanei Holingher, sub îndrumarea domnului profesor Milosav Alin, pe locul întâi la etapa națională a Concursului Internațional I.F.L.C. Golden Voice, poziție care îi permite sa urce pe cele mai prestigioase scene muzicale ale Americii, alături de alte voci fabuloase. “Palatul Copiilor,  încearcă  şi reuşeşte să recompenseze aceste rezultate de excepție, prin crearea unei atmosfere de poveste, chiar în curtea noastră, unde, recent, cu sprijinul Asociației pentru copii și tineri “Pro Reziliența”, a avut loc o seară magică, în jurul bradului, cu colinde, povești și daruri. Tot cu sprijinul partenerilor, de data aceasta “Youth European Society”, Cercul de informatică va beneficia de condiții moderne de desfășurare a cursurilor, prin dotarea cu roboței performanți  de ultimă generație. “Ascet”este un alt partener de încredere, ale cărui donații au bucurat sufletele copiilor cu boli oncologice, motiv pentru care Palatul Copiilor își arată recunoștința”, a precizat prof. Carmen Eugenia Pascu, director al instituţiei.

Activităţile vor continua

Activitățile vor continua însă și în perioada următoare, elevii fiind implicați în programele artistice organizate de comunitatea locală, respectiv Primăria Craiova și Consiliul Județean Dolj, putând fi  văzuți atât la Promenada Mall( vineri, 15 decembrie), cât și la Electroputere Mall( 21 decembrie). “Elevii noştri,  coordonați de prof. Dobre Denisa, au continuat și anul acesta tradiția de a fi alături de echipa de fotbal “Universitatea” Craiova, la Serbarea de Crăciun, desfășurată la stadionul “Ion Oblemenco”, pe 13 decembrie. În perioada imediat următoare, în săptămâna 18- 22 decembrie, la Palatul Copiilor se va desfășura programul “Școala Altfel”, în cadrul căruia vor avea loc, printre altele, Conferința Internațională ” Bullyng vs. Sport”, ori Spectacolul de teatru, sub coordonarea prof. Cazacu Daniela, desfășurat la sala “Aula Buia” a Facultăţii de Agronomie a Universităţii din Craiova. Tuturor acestora se adaugă ample campanii de voluntariat, la care copiii și profesorii au pus umărul, aducând un strop de bucurie pe chipurile copiilor ori ale bătrânilor aflați în nevoie. Prin urmare, un final de an plin de energie, creativitate și determinare, ce constituie premisa unui an viitor cel puțin la fel de fructuos”, a mai spus Carmen Eugenia Pascu.