Preşedintele PNL, Crin Antonescu, la Craiova: “Alianţa USL va produce efecte atunci când va prelua guvernarea”

0
792

Prezent, vineri, la Casa Studenţilor din Craiova, unde a fost aşteptat atât de membrii partidului pe care îl conduce, dar şi de foarte mulţi simpatizanţi, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a spus încă de la început că vine “cu gânduri bune”. În calitate de copreşedinte al Uniunii Social Liberale (USL), Antonescu a anunţat că se urmăreşte armonizarea structurilor uniunii, adăugând că efectele se vor vedea în momentul în care USL va prelua guvernarea, acest lucru urmând să se întâmple “cel târziu la alegerile parlamentare de anul viitor”. În ceea ce priveşte câştigarea preşedinţiei, liberalul a declarat că încă nu ştie dacă va candida sau nu la alegerile prezidenţiale, dar a ţinut să precizeze că şi în acest caz va funcţiona tot principiul alianţei. Crin Antonescu a fost, ieri, şi la Filiaşi, unde a vorbit despre greutăţile de zi cu zi cu care românii se confruntă din cauza “promisiunilor mincinoase” ale actualului Guvern.

Crin Antonescu la Craiova

“Vin la Craiova cu gânduri bune, cele cu care merg în toată ţara, şi anume, să facem în aceste zile ceea ce putem şi suntem obligaţi să facem. Să armonizăm şi să facem funcţionale structurile USL, să facem cât mai puternică alternativa necesară la actuală putere care urmează în România. Această alianţă va începe să producă efecte în momentul în care va prelua guvernarea României şi cred că acest moment va fi cel târziu la alegerile parlamentare de anul viitor, cel mai devreme… Dumnezeu ştie. Printre altele, am făcut această uniune pentru a spori şansele de a nu fi nevoiţi să aşteptăm până în 2012”, a declarat liderul liberalilor.

El i-a asigurat pe craioveni de faptul că, dacă va fi nevoie ca USL să îşi asume responsabilitatea “de a repara ceea ce a stricat actuala putere”, acest lucru se va întâmpla. “Dacă mâine s-ar putea să ne asumăm responsabilitatea de a repara ce a stricat actuala putere, sigur că o să o facem. Vom acţiona şi acţionăm şi împreună cu PSD-ul şi vom câştiga tot ce se poate câştiga, în Dolj, în speţă, tot. În ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale, nu ştiu dacă voi candida. În momentul în care această problemă se va pune, USL va lua o decizie şi va avea un candidat. Că voi fi eu, că va fi altul, cu siguranţă el va câştiga. Şi la alegerile prezidenţiale va funcţiona tot principiul alianţei”, a afirmat Antonescu.

“E timpul ca, totuşi, Craiova să aibă şi un primar liberal”

Totodată, vizita liberalului la Craiova a fost un bun prilej pentru a fi anunţaţi posibilii candidaţi din partea PNL pentru câştigarea Primăriei municipiului Craiova, respectiv deputatul Ionuţ Stroe, consilierul municipal Pavel Badea şi consilierul judeţean Cristina Calangiu. Potrivit lui Crin Antonescu, principiul adoptat de USL este acela de a merge pe candidaturi comune, iar candidatul care va fi cel mai bine plasat în sondaje va fi susţinut de toate cele trei partide ale uniunii. “Pentru câştigarea Primăriei Craiova noi propunem un candidat liberal. Avem mai mulţi posibili candidaţi, iar principiul pe care l-am adoptat la nivelul USL este acela de a merge pe candidaturi comune, dacă vorbim de primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ, cum este şi cazul Craiovei. Cei care va fi mai bine plasat în sondaje va fi susţinut de toate cele trei partide din USL. Noi sperăm să fie un liberal. E timpul ca, totuşi, Craiova să aibă şi un primar liberal. Eu cred în candidaţii liberali, vom vedea ce cred craiovenii”, a opinat preşedintele PNL.