Ziua Liceului Voltaire…Je peins mon Avenir

0
707

Știm că ziua de mâine nu ne este garantată și știm că cel mai important este prezentul, singurul asupra căruia putem avea controlul. Cu toate aestea, gândul la un viitor frumos, liniștit, ne umple inimile cu bucurie și ne dă speranță. La Voltaire, nouă ne place să visăm la viitor, în special la viitorul apropiat, și ne mai place să credem că fiecare vis pe care l-am avut nu a rămas la stadiul de vis sau de plan, ci a devenit o realitate. Ne-am văzut viitorul întotdeauna mai bun decât prezentul, indiferent de perioadele prin care am trecut. Credem cu tărie în visuri și în viitor !

În acest context, miercuri, 22 noiembrie 2023, Liceul „Voltaire” din Craiova, coordonat de doamna director Prof. dr. Dorina – Loredana POPI, elevii, dascălii, părinții, absolvenții promoțiilor anterioare, dar și invitați de onoare, vor sărbători a opta aniversare, sub semnul emoțiilor și al dorinței de a împărtăși tuturor bucuria de a fi voltairian – acest moment ne definește și prilejuiește o consolidare a legăturilor educative care ne unesc în sala de concerte a Filarmonicii „Oltenia”, din Craiova.

Tema acestei ediții aniversare constă într-o reinterpretare a destinului personajului Gavroche, din romanul “Mizerabilii” de Victor Hugo. Spiritul său revoluționar, curajul, tăria de caracter și perseverența sunt virtuțile care ne-au inspirat să creăm povestea unui erou care, deși multiplicat în ipostaze inedite, va rămâne în memoria tuturor drept un biruitor al dreptății. Recursul cu smerenie la trecut ne arată, în fond, că adevăratele modele umane au fost întotdeauna aproape de noi.

Reuniți sub sloganul „Je peins mon Avenir”, invitații : reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Dolj, ai Primăriei Craiova, ai Consiliului Județean Dolj, ai Prefecturii Dolj, ai Universității din Craiova, ai Operei Române Craiova și ai Ambasadei Franței din România, împreună cu întregul colectiv al liceului, vor fi martorii unui spectacol cu momente pline de emoție și bucurie, menite să surprindă faptul că un învingător e un visător care nu a renunțat niciodată la visul lui.

Activitățile care se vor desfășura cu prilejul aniversării Liceului „Voltaire” sunt următoarele:

Miercuri, 22 noiembrie 2023

Spectacle, “Je peins mon Avenir, sala de spectacole a Filarmonicii  “Oltenia”, Craiova ora 1400

  1. ”Le triomphe de la génération ”Gavroche” discurs director prof. Dorina Loredana Popi;
  2. ”La faute à Voltaire” moment liric interpretează Beatriz Nae, coordonatori: prof. Izabela Bîlteanu, prof. Raluca Stănculescu;
  3. ”Zbor de neoprit” film Povestea Liceului ”Voltaire”, voice-over Mlagiu Ana Maria, cls a XII- a, coordonatori: prof. dr. Dorina Loredana Popi, prof. Cătălina Țăpoi, prof.Raluca Stănculescu, prof. Anca Mihai, prof. Adina Mitrică;
  4. ”Si jamais” la chorale du lycée, coordonatori: prof. dr. Dorina Loredana Popi, Prof. Raluca Stănculescu, prof. Izabela Bîlteanu;
  5. ”Prieteni buni” scenetă în limba română, coordonator: prof. Adina Mitrică, participanți:elevii claselor a IX-a A, a IX- a D, a X-a B, a XI-a D, a XII-a;
  6. ”Etre fort” street-dance interpretare coregrafică trupa ”Energy Power” coordonator: prof. Adina Mitrică;
  7. ”Les super- héros” teatru în limba franceză, participanți:elevii claselor a IX-a, a X- a, a XII- a, părinți: Ana-Maria Georgescu, coordonatori:prof.dr. Dorina Loredana Popi, prof. Cătălina Țăpoi, prof. Raluca Stănculescu, prof. Neagoe Camelia ;
  8. ”Vivre”, ”Le coeur éléphant” la chorale du lycée, coordonatori: prof. dr. Dorina Loredana Popi, prof. Izabela Bîlteanu;
  9. Moment de balet protagonistă:eleva Pițigoi Andreea-Ștefania, clasa a X-a B, coordonator: prof. Paul Spătaru;
  10. ”Be real” street- dance interpretare coregrafică trupa ”Energy Power”, coordonatori: prof. Adina Mitrică, prof. Adriana Udroiu;
  11. ”Harry Potter and Voltaire’s magical path” Hamlet, a modern versionsketch teatru în limba engleză, coordonatori: prof.Adriana Udroiu, prof. Lavinia Burtea, participanți: elevii clasei a X-a A;
  12. ”Punctul pe i” melodie folk participanți: elevii claselor a IX a D, a IX a A, a X- a C, a XI a C, a XII a C , coordonatori:prof. Izabela Bîlteanu, prof. Anca Mihai;
  13. ”On écrit sur les murs” imnul liceului, participanți: elevii și profesorii Liceului ”Voltaire”.

Zilele dedicate celebrării aniversării liceului, se vor încheia vineri, 24 noiembrie 2023, cu concursul gastronomic „Les cuisines du monde”, devenit deja tradiție, sub atenta jurizare a dnei Carmen Rusan – Dumitrescu – Euronews România, a dnei Mihaela Traistari – Junior Pastry Instructor, a dlui Antonio de Negro – Manager, Hospitality Culinary Academy și a dlui Marinel Bejan – Pastry Chef, Damarin B&C S.R.L.

Așadar, cei opt ani în care Liceul „Voltaire” a promovat interculturalitatea și plurilingvismul, fiind o unitate școlară receptivă la noile provocări în domeniul educației formale și non-formale, vor fi de acum pașaportul pentru provocările viitoare.

La mulți ani tuturor dascălilor și elevilor Liceului „Voltaire”  Craiova!