Donald Trump şi problemele lui nesfârşite în justiţie

0
651

Fostul preşedinte american şi deloc exclus viitorul preşedinte –potrivit sondajelor recente- Donald Trump are nervii tari, şi rezistă la provocările în cascadă, în justiţie, cărora trebuie să le facă faţă. Mai nou, procurorul statului New York, Letitia James, l-a acuzat atât pe Donald Trump, cât şi pe fii acestuia, Eric Trump şi Donald Trump Jr., că ar fi umflat „colosal” activele grupurilor lor pentru a obţine împrumuturi bancare mai bune şi în condiţii de asigurare certă. Procesul civil de fraudă îi ameninţă imperiul imobiliar şi pe lângă celelalte procese, pe care le are, îi perturbă drumul către o posibilă revenire la Casa Albă. Dar în acelaşi timp îl şi victimizează. Momentul de acum câteva zile a fost unul istoric: sub o frescă decorativă mare, decolorată, acoperită cu inscripţia cu litere aurii „în Dumnezeu ne încredem” Donald Trump a ridicat mâna şi a jurat să spună adevărul. Timp de 4 ore, cu o pauză de masă, favoritul republican la următoarele alegeri prezidenţiale americane de peste un an (5 noiembrie 2024) îmbrăcat în costum bleu-marin, cravată şi cămaşă asortate, a alternat între răspunsuri lungi, argumentate despre averea sa, acuzat fiind că a supraevaluat într-o manieră colosală, pentru a seduce băncile, şi invective împotriva acestei justiţii, care ar executa dorinţele adverasrilor săi politici. Cu braţele încrucişate sau gesticulând, privind spre procurorul Kevin Wallace, care îl asalta cu întrebări despre somptuasele sale reşedinţe Mar-a-Lago din Florida, Seven Springs, din New York, zgârie-norii lui Turn sau 40 Wall Street din megapola americană, Donald Trump nu s-a pierdut niciun moment. A fost tot timpul ofensiv. Care de fapt este miza? În faţa unui număr mare de reporteri şi camere de televiziune, luni când a fost citat la Tribunalul din Manatan, Donald Trump a atacat-o, fără menajamente pe procuroarea Letitia James, care „îl urmăreşte”, pe care a asigurat-o că faptele şi cifrele îi vor da dreptate. Ceea ce americanii înţeleg şi nu mai trebuie să li se explice este că „în afaceri” Donald Trump n-a avut nevoie de îndrumători, şi n-ar fi ajuns miliardar dacă era lipsit de calităţi de excepţie. Se spune, în presa americană, că este pentru prima dată în peste 100 de ani când un fost preşedinte este chemat să depună mărturie în apărarea sa în timpul unui proces. Interogatoriul la care a fost supus a fost efectuat de un adjunct, Kevin Wallace, al Letitiei James, şi s-a întins pe durata a 4 ore. Evident Donald Trump a evocat, în pledoaria sa, o ingerinţă electorală condusă de Letitia James, calificată în fel şi chip. Deci, Donald Trump este învinuit de supraevaluarea activelor Organizaţiei Trump şi judecătorul a dispus deja retragerea licenţelor sale de afaceri pentru statul New York, precum şi dizolvarea unora dintre companiile sale. La rândul său, Trump a denunţat încă o dată „cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din toate timpurile”. Procesul nu este penal, Donald Trump nu riscă închisoarea, dar este de luat în seamă. Acum, lucrurile nu par realmente uşor de înţeles. Parchetul statului New York a prezentat dovezi concludente că, între 2014-2021, bunurile familiei Trump au fost supraevaluate de la 812 milioane dolari la 2,2 miliarde dolari în fiecare an. Procurorul statului New York a solicitat o amendă de 250 milioane dolari şi interzicerea dreptului de a conduce afaceri pentru miliardarul republican şi copiii săi. Cu alte cuvinte dacă decizia, suspendată în apel, ar fi executată, Donald Trump ar pierde controlul unei părţi din imperiul său imobiliar. Pe de altă parte, avocaţii săi au infirmat orice fraudă, argumentând că evaluările imobiliare sunt neapărat subiective şi băncile creditoare n-au pierdut niciun dolar. Într-un târziu, procurorul şi Donald Trump au convenit –a fost singurul moment- că s-a terminat. Acuzat penal, în alte 4 cazuri, inclusiv cel în faţa justiţiei federale de la Washington, sub acuzaţia că a încercat să inverseze rezultatul alegerilor din 2020, Donald Trump mai are de răbdat. Şi încă mult de suferit psihic.