Personalul Sistemului de Gospodărire a Apelor Dolj – Administrația Bazinală de Apă Jiu – continuă lucrările de întreținere a malurilor cursurilor de apă și a digurilor din administrare. Cum temperaturile de afară sunt destul de ridicate pentru această perioadă, iar soarele toamnei târzii încă are puterea de a încâlzi, angajații din cadrul formațiilor de lucru din județul Dolj continuă defrișările manuale sau mecanizate, atât pe malurile și digurile cursurilor de apă interioare, cât și pe cele de la Dunăre.
Printre aceste lucrări de defrișare se află digurile de la Dunăre, unde se realizează o lucrare mecanică cu motodefrişatorul pe digul din sectorul Bistreţ, Nedeia-Rast, dar și zonele de la Teasc sau Desnățui. Această acțiune se realizează periodic pe întreaga zonă îndiguită a Dunării din judeţul Dolj, specialiştii Apele Române Jiu menţinând astfel în stare bună de funcţionare lucrările cu rol de apărare împotriva inundaţiilor. Starea tehnică a construcțiilor hidrotehnice din administrarea A.B.A. Jiu este monitorizată în permanență, asigurându-se exploatarea acestora la parametrii optimi și în deplină siguranță. Sunt în curs de executare lucrări de exploatare, întreținere și reparații curente, la obiectivele din administrare, printre acestea amintim: reprofilarea canalului colector Râului, etapa a II -a în protocol cu Primăria Municipiului Craiova realizată de către Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj și decolmatarea pârâului Cosuștea Mare, sector Nadanova-Cerna Vârf, efectuată de către personalul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mehedinți. A.B.A. Jiu, prin subunitățile teritoriale, monitorizează situația hidrologică amonte și aval de baraje, precum și evoluția nivelurilor în acumulări, respectând Regulamentele de exploatare ale acumulărilor.