Şofer bulgar, aflat sub influenţa drogurilor, a accidentat o femeie şi a fost reţinut de poliţişti

0
331

În seara zilei de 25 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 54 de ani, cetăţean bulgar, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă (accident rutier) şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În dimineaţa zilei de 25 octombrie a.c., bărbatul, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule(TIR) pe DN 6, în afara localității Işalniţa, ar fi surprins şi accidentat o femeie de 49 de ani, din municipiul Craiova, ce se angajase în traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni. În urma evenimentului, femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. “Sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, şi în baza probatoriului administrat, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj au dispus reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, persoana reţinută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.