Colegiul Naţional “Elena Cuza” din Craiova şi succesul repurtat în studiul Limbii germane

0
703
 
Vineri, 20.10.2023, a avut loc, la Colegiul Național „Elena Cuza”, festivitatea de premiere a elevilor care au promovat examenul de limba germană „Das Deutsche Sprachdiplom-DSD I” și „Auf dem Weg zu DSD-A2”, în cadrul programului finanțat de statul german. În deschiderea ceremoniei, doamna profesor dr. Corina Vasile, inspector școlar pentru Limba Engleză și Germană din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dolj, domnul prof. Liviu Cotfasă, director al Colegiului Național „Elena Cuza” și doamna prof. Adina Ursu, director adjunct al Colegiului Național „Elena Cuza” au felicitat elevii pentru obținerea acestei performanțe și au subliniat importanța unei astfel de diplome pentru viitorul lor, încurajându-i să continue pregătirea, în vederea perfecționării lor și a obținerii certificatelor pentru următoarele niveluri. În continuare, au fost decernate diplomele pentru nivelul A2 și pentru nivelul B1celor 14 elevi din clasa a VIII-a, respectiv celor 23 de elevi care frecventează cursurile liceale. Elevii au fost coordonați de prof. Cristea Camelia și prof. Alămiță-Catrina Lisset.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența elevilor, părinților și cadre didactice.
Colegiul Național „Elena Cuza” a început parteneriatul cu ZfA (Guvernul Germaniei) în urmă cu 14 ani, facilitându-se astfel obținerea gratuită a certificatelor de limba germană pentru nivelulurile A2, B1 și B2/C1. Prin acest program, unitatea școlară a primit permanent finanțare de la statul german pentru dotarea necesară pregătirii elevilor, dar s-au trimis anual și voluntari, și profesori germani, care au contribuit la pregătirea elevilor. În acest sens , venim cu noi precizări, prezentând o parte din impresiile celor premiaţi, ale cadrelor didactice implicate, precum şi a unei voluntare din Germania.
Limba germană, din ce în ce mai căutată
Rezultatele sunt extraordinare, pentru învăţământul doljean, în general, şi pentru cel de la Colegiul Naţional “Elena Cuza” în special. “Din anul 2009, “Elena Cuza” face parte din harta interactivă a programului “PASCH” , în care sunt cuprinse peste 2.000 de unităţi de învăţământ din toată lumea, din mai mult de 100 de ţări, prin care se studiază Limbile străine. La noi, cuprinşi în proiect, toţi elevii au obţinut rezultate extraordinare, obţinând un paşaport lingvistic, în ceea ce priveşte studiul Limbii germane, care le dă dreptul de a studia peste tot în lume. Este meritul cadrelor didactice implicate, al copiilor şi al părinţilor acestora. Prin programul din care facem parte s-au obţinut foarte multe avantaje – de la dotarea materială până la stagii în Germania şi lucrul cu voluntarii veniţi în România”, a precizat Adina Mihaela Ursu, director adjunct la “Elena Cuza”. Una dintre cele două cadre didactice implicate în acest proces, vorbim despre 2022 – 2023, Camelia Cristea, a menţionat: “Din 2009 am făcut paşi importanţi în studiul Limbii germane. La noi, în această zonă, nu era o mare tradiţie, faţă de Transilvania, să spunem. Încet – încet am ajuns la performanţe, iar cursurile sunt gratuite. Statul german a acordat burse de studiu, stagii de pregătire, dotarea necesară cabinetelor. În urmă cu cinci ani, dacă îmi aduc bine aminte, aveam o clasă bilingvă, care este şi acum, şi o grupă de studiu. În prezent, avem aceeaşi clasă, dar şi şase grupe, iar cerinţele sunt tot mai mari. Elevii sunt extraordinari, dau dovadă de multă muncă, sunt foarte angajaţi în procesul de învăţare”.
Ce spun elevii şi o voluntară
Am vorbit cu doi dintre deţinătorii de certificate lingvistice, precum şi cu o voluntară din Germania. “Am susţinut examenul de certificare în urmă cu câteva luni de zile. A fost un examen destul de greu. În clasa a IV-a, aveam de ales între franceză şi germană şi am ales pe cea de-a doua. La început mi s-a părut greu, dar m-am obişnuit şi acum sunt mulţumit” – Bogdan Popescu, cls. a VIII-a. Vlad Şerban este elev în cls. a XI-a şi ne spune despre experienţa sa: “Cred că eram în clasa a V-a, când am început studiul germanei. Mi se pare o Limbă logică, este adevărat dificilă. Ne dezvoltăm şi cultural. Am fost prezent, printr-un program Erasmus +, în Germania, am asistat la ore, iar sistemul de învăţământ de acolo este foarte diferit de al nostru. Ne-am bucurat şi de ajutorul oferit de voluntari”. Şi, dacă tot a amintit Vlad despre acest lucru, să vorbim cu o voluntară. Se numeşte Rike Fecht şi se destăinuie: “Sunt de patru săptămâni în România şi voi rămâne până la sfârşitul acestui an de învăţământ. Vă spun sincer că nu ştiam foarte multe lucruri despre Craiova şi România. Vin din Bremen şi am crezut că va fi dificilă acomodarea. Am găsit oameni foarte calzi , iar elevii sunt extraordinari. Nu regret alegerea făcută.”