Veni, vidi, strigat “Demisia!”, vici

1
750

Din păcate, alb-albaştrii au confirmat avancronica partidei cu Petrolul, din Cuvântul Libertăţii. Cât despre cronică, au semnat-o spectatorii, în număr de 13 mii, care au strigat “Demisia” şi “Ruşine să vă fie” în repriza secundă, aplaudând echipa oaspete. O reacţie firească, la diversiunea de prost gust de pe teren. Pentru Craiova, meciul cu Petrolul, alături de cel cu Sepsi, din ultima etapă a campionatului trecut, concurează cu şanse mari la cele mai proaste evoluţii pe teren propriu din ultimii ani. Petrolul a ştiut ce vrea, Craiova a jucat după cum a făcut-o Mitriţă, liderul ei, haotic. Nu putem şti dacă asta a vrut sau nu Papură, fiindcă l-am putut vedea prezentând vreun plan sau oferind vreo explicaţie, deşi este “responsabil de rezultate”, aşa cum am fost informaţi de club.  Dacă Mihai Rotaru pregăteşte vreo mutare-şoc în iarnă şi nu poate aduce un antrenor pentru etapele rămase până atunci ar trebui să spună totuşi ceva, fiindcă situaţia este inflamată şi nimic bun nu poate ieşi de aici. 13 mii de oameni au strigat la unison “Demisia!” şi “Ruşine să vă fie!”, în repriza secundă, iar jumătate dintre ei au şi părăsit stadionul. Şi nu a fost numai o reacţie la acest meci, ci la tot ce se întâmplă de ceva vreme la Universitatea Craiova. Lumea e dezgustată, iar circul de la meciul cu Petrolul a umplut paharul.

La Universitatea Craiova, “afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”. Buget mare, idei proaste, condiţii bune, habarnism cras. Asta se întâmplă atunci când ageamiii fac legea, când diletanţilor li se atribuie aură de profesionişti. Unii care au muncit, s-au implicat şi au avut şi ceva rezultate au fost “lucraţi”, au fost sabotaţi de “yesmeni”, de tiriplici cărora li s-a conferit rol de conducători, au fost upgradaţi artificial la un club care a devenit un fel de castă, în care liderul suprem este venerat. Pentru a da impresia că mai sunt legende ataşate de club, acestea au fost apelate cu disperare şi aliniate în tribună. Din păcate, Cârţu, Ungureanu şi compania nu mai pot fi pe teren, acolo unde era nevoie mare de ei sau de unii ca ei. Ca să ne dăm seama mai bine de strategia lui Mihai Rotaru, în vară a fost adus un analist video de la FCSB, care şi-a analizat atât de bine fosta sa echipă încât aceasta abia a reuşit să aibă 3-0 la pauză cu Universitatea Craiova. Un alt angajat al lui Rotaru, Marian Copilu, şi-a tocmit şi el un antrenor de-al casei, Pârvu, fără CV şi rezultate notabile, un fel de Papură al Petrolului, dar care i-a predat o lecţie drastică olteanului duminică seara. Ultima dată când Ştiinţa a primit 3 goluri acasă a fost acum un an, cu Rădoi pe bancă, dar atunci marca de 4 ori şi o întorcea pe Farul de la 1-3.

Acel şoc invocat şi visat, de care are nevoie Craiova, trebuia luat în calcul de ceva vreme, fiindcă nu numai jocul nu merge, echipa este deprimată din toate punctele de vedere. Ca să ia sfârşit această stare din ce în ce mai sumbră e nevoie de un reset. Iar acesta îl poate da un preşedinte capabil, vocal, cu priză la public şi mass-media, dar mai ales de un antrenor cu CV, cu confirmări, cu personalitate, cu mână liberă, cu staff propriu, cu decizie asupra lotului şi a transferurilor, care să fie văzut, auzit, perceput ca atare de fani, care să nu mai poată fi sabotat de “sifoanele” lui Rotaru, în care să aibă încredere şi preşedintele şi publicul şi Rotaru şi jucătorii. Dar, la Craiova, acest gen de antrenor e o Fata Morgana, de mulţi ani…

Universitatea Craiova – Petrolul 1-3

Au marcat: Kurtic 74 – penalty / Musi 57, Grozav 70, Huja 90+1.

Universitatea Craiova:  L. Popescu 4 – Fl. Borţa 2, Screciu 4, Raul Silva 4, Ndong 1 – Danciu 2 (Baiaram 58) 2, Kurtic 3, Houri 2 (Işfan 87) – Roguljic 2 (Al. Creţu 58) 3, Markovic 2 (A. Ivan 58) 1, Al. Mitriţă 3. Antrenor: Corneliu Papură.

Petrolul: Zima – Doura, Dumitriu, Meijers, Papp, Justiniano (Huja 75) – Seto (Diomande 84), S. Hanca (Jefferson 90), Jair – Grozav (Z. Petrovic 84) – Muşi (D. Radu 90). Antrenor: Florin Pârvu.

Arbitru: Ovidiu Haţegan 6.

1 COMENTARIU

Comments are closed.