Sunt aşteptaţi tineri , pentru o carieră în Jandarmerie

0
314

În perioada 18 octombrie-05 noiembrie 2023, tinerii care doresc să urmeze o carieră în Jandarmerie se pot înscrie la concursul de admitere în unitățile de învățământ postliceal ale Jandarmeriei Române, sesiunea octombrie–decembrie 2023. La Școlile Militare de Subofițeri Jandarmi “Grigore Alexandru Ghica” din Drăgășani și “Petru Rareș” din Fălticeni sunt scoase 700 de locuri (câte 350 de locuri fiecare). Informarea este făcută de reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “Mihai Bravul” Dolj, printr-un comunicat de presă.

Cererile de înscriere la concursul de admitere la şcolile postliceale ale Jandarmeriei Române, se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmit exclusiv în format electronic pe adresa resurse-umane@jandarmeriadolj.ro, până la 05.11.2023, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. “Pentru mai multe informații cu privire la condițiile și criteriile de recrutare, tematica, bibliografia și probele de concurs, vă invităm să accesați: www.jandarmeriadolj.ro, secțiunea Carieră – Învățământ postliceal. Informații suplimentare puteți obține la Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj – Serviciul Resurse Umane, tel. 0251.534223, interior: 24.657”, se precizează în comunicat.